Oana Dixit

Azi, în metrou, o femeie cu nepotul (copilul?!) ei. Ţine-te să nu cazi peste oameni! - mai potrivit ar fi fost printre ei, pentru ca avea un metru pustiul - Asculător, micuţul ăla mă prinde cu putere de unul dintre picioare - sunt îmbrăcată în fustă - . Bunica (mama?!): Nu de domnişoara! De bară! Anyhow, m-a bufnit râsul. M-am uitat la copil, el s-a uitat la mine şi nu prea înţelesese unde era problema, doar s-a ţinut de bară. Şi atât.

Cand ti se termina povestile. Despre asta vorbeam intr-o zi, ceva mai demult, cu A. Si mi-am dat seama ca povestile nu ti se termina, orice usi ai deschide si oriunde ai ajunge. Mereu apar altele, si mai frumoase. Povesti. Nu usi. Usile raman mereu in spate, deschise. Ca sa poti sa privesti, cu melancolie. Nu cu regret.

E plictiseala şi ceaţă. În jur. Nu e ca şi cum am fi plictisiţi de tastele calculatorului (bullshit, ale tastaturii), de aceleaşi staţii de metrou sau eternul praf care probabil a fost primul şi va ramane ultimul pe lumea asta cand s-or duce toate. E doar plictiseala şi ceaţă ca o stare generală. Şi când văd ceaţa şi plictiseala asta, după cum spuneam, generală, tind sa ma bucur aşa. Sau, fie, e mult spus bucur. Toata lumea e "whatever", toti sunt inceti, in reluare, liniştea e mai... linişte, oamenii devin mai maleabili pentru că nu au chef să riposteze sau să acţioneze. Şi ai impresia, dacă îţi rofţezi puţin imaginaţia, că te plimbi printre nişte statui. Că tot oraşul în jurul tău a murit... sau a împietrit brusc şi ai rămas signur pe lume, tu cu gândurile tale şi atât. Faptul că-ţi eşti suficient nu-i mai isterizează pe alţii care tind să-ţi bage pe gât socializare cu găleata, echipe, găşti şi planuri fandosite de "front comun". Ma feresc să sochez comportand...

Am facut un test silly pe net :D What song describes your life right now?   si asta mi-a iesit :D

Mergi incet incet, tiptil-tiptil, sa nu te auda nimeni. Nici macar tu. Ai impresia ca nu esti sau ca plutesti sau nu ai nici o impresie pur si simplu. In momentele alea nu existi. Pur si simplu. E ca si cum ai fi o amintire si atat. Ma intreb... oare asa se simt fantomele? Daca da, tare fericite trebuie sa fie. Anyhow, ador momentele alea in care se intampla asta... Sa mergi fara sa se auda si sa treci pe langa oameni si sa para ca apari de niciunde. Sa fii format doar din ganduri si cateva simturi, "corples" asa :)

wtf?! Neatza inteleg, un dat din cap somnoros sau nu, la fel. Buna, Salut.... whatever, clipit din ochi chiar... Astazi insa, ma intampina una dintre femeile de serviciu de la munca - aia care imprumuta bani de la toata cladirea si uita sa ii dea inapoi - Ii zic "Buna dimineata!", se uita la mine, zambeste... De fapt nu. Se uita la mine, buzele incearca sa se lateasca intr-un zambet dar tremura un pic si se opresc acolo si madama de serviciu suiera: 'ţa. WTF? 'Ţa??