Oana Dixit

Putine sunt lucrurile care ma fac cu adevarat sa plang. Daca e sa plangm plang de ciuda sau uneori asa, la comanda, cand lacrima e ultima solutie sa obtin, ca mereu, ce vreau. Se stie ca nu plang de-adevaratelea, dar asa, simplul efort ca mi-am smuls lacrimi actoricesti imi asigura victoria. Da, stiu ca-s un om tare, tare rasfatat... pentru ca are si cine sa ma resfete tare, tare. Anyhow, ziceam ca putine sunt lucrurile care ma fac sa plang si... astea sunt cam unul de fapt si tine de un loc tare tare frumos si tare tare personal incat daca s-ar putea sa nu calce nici un strain pe acolo as fi tare tare fericita. E undeva in Cluj, de unde sunt parintii mei. Un loc magic, verde, umbrit in bataia soarelui de Vladeasa, inclus asa oficial si enervant in Parcul National Apuseni. Ei bine, mai ales vara - dar nu numai - cand simt miros de fan, oi - fara glume cu Becali aici - sau pur si simplu, ma apuca plansul. Printre altele, cand merg la Muzeul Satului din Bucuresti, cand intru sau ma a...

Sunsrise Avenue - Fairytale gone bad  Gotye - Somebody that I used to know Gotye - Somebody that I used to know

Lost in a tale, found in some words. I make senses, I paint long sentences. I use lots of dots stuff. I write in different colors. I'm only writing stories, I'm only making new chapters. I'm only... I'm kind of lost and found in a lock of time looking around, seeing, seeking. I'm here and almost gone, already. I don't close windows and doors because I always feel that there comes the time to run. E greu sa negi lucrurile care-ti suna in suflet si parca le auzi in timpane. Stay just a bit longer. The decay has already started. In engleza, asa imi suna gandurile astea, acum si ma intreb daca nu le fabric eu uneori tocmai din dorinta de a evada, de a fugi, de a nu-mi forma radacini prea adanci pe care sa nu-mi fie greu apoi sa le smulg.

Azi, în metrou, o femeie cu nepotul (copilul?!) ei. Ţine-te să nu cazi peste oameni! - mai potrivit ar fi fost printre ei, pentru ca avea un metru pustiul - Asculător, micuţul ăla mă prinde cu putere de unul dintre picioare - sunt îmbrăcată în fustă - . Bunica (mama?!): Nu de domnişoara! De bară! Anyhow, m-a bufnit râsul. M-am uitat la copil, el s-a uitat la mine şi nu prea înţelesese unde era problema, doar s-a ţinut de bară. Şi atât.