Oana Dixit

Potrivit unui nou studiu realizat in mare secret si care s-a desfasurat pe o perioada extrem de indelungata de timp, fiind inceput de egipteni, gasit scris pe peretii unei piramide, descifrat de nemti si ulterior continuat de britanici, "ploaia dauneaza creierului". Da, asa era un titlu la rtv mai devreme. Studiu, facut probabil de romani, dar pentru ca e (a fost) la moda "studiul realizat de britanici" vom spune ca si asta e, iti dadea in cap cu urmatoarea concluzie, enuntata mai sus. So, daca ploaia dauneaza creierului, prin faptul ca eu mi-as dori sa ploua la nesfarsit, asa, zi de zi, inseamna ca ,in mod subconstient imi doresc sa devin senila. Bine, eu si toti ceilalti din jurul meu. :p

Nu putea sa priceapa de unde exista fascinatia mea pentru picioare. Si nu, nu intr-un mod libidinos. Nu aveam vreun fetis, nu priveam femeile de la glezne pana sus, spre coapse gandind lucruri care ar trebui sa existe doar in cartile de pe rafturile de sus.  In nici un caz. Fascinatia mea era pentru mers. Rareori pentru alergat. Dar mersul, grabit, sontac, leganat, felul in care talpa se unea cu asfaltul murdar devenise o adevarata fascinatie. De aici incepuse, de fapt, schimbarea la fata. La propriu, culoarea pielii mele putea sa ajute la inspaimantarea copiilor: "Vezi, daca nu mananci, nu dormi si, mai ales, daca stai toata ziua in casa, in fata calculatorului, asa o sa ajungi!" Nu stiu daca o fi existat vreo mama sau vreo bunica batrana cu parul de lana care sa ii fi zis asta vreunui tzanc, dar cu siguranta ar fi reusit sa il sperie... putin. Ideea era simpla: jobul pe care l-am avut pana mai ieri la Habar-n-am-lasa-ma-n-pace (da, stiu, nume tare ciudat pentru o fir...