I walk the walk

Nu putea sa priceapa de unde exista fascinatia mea pentru picioare. Si nu, nu intr-un mod libidinos. Nu aveam vreun fetis, nu priveam femeile de la glezne pana sus, spre coapse gandind lucruri care ar trebui sa existe doar in cartile de pe rafturile de sus.

 In nici un caz. Fascinatia mea era pentru mers. Rareori pentru alergat. Dar mersul, grabit, sontac, leganat, felul in care talpa se unea cu asfaltul murdar devenise o adevarata fascinatie. De aici incepuse, de fapt, schimbarea la fata. La propriu, culoarea pielii mele putea sa ajute la inspaimantarea copiilor: "Vezi, daca nu mananci, nu dormi si, mai ales, daca stai toata ziua in casa, in fata calculatorului, asa o sa ajungi!"

Nu stiu daca o fi existat vreo mama sau vreo bunica batrana cu parul de lana care sa ii fi zis asta vreunui tzanc, dar cu siguranta ar fi reusit sa il sperie... putin.

Ideea era simpla: jobul pe care l-am avut pana mai ieri la Habar-n-am-lasa-ma-n-pace (da, stiu, nume tare ciudat pentru o firma de advertising, dar poate asta era ideea we're freaks) se desfasura fizic si efectiv in demisolul unei case vechi, cu miros dulceag de mucegai. Acolo, de la geam, vedeam mereu picioare ale unor oameni grabiti, molcomi, plictisiti, veseli, parasiti de iubiti, copii si soarta. Picioarele alea aveau, ele in sine, povesti care, chit ca se derulau in cele cateva secunde cat treceau prin fata geamului, purtau in ele o lume.

Si asa, prinsa de mers, mai putin de alergat, ajunsesem ca in fiecare seara, dupa ora 19.00 cand lumea pleca spre casa, eu sa raman acolo, pana cand, din cauza intunericului si a lipsei vreunui felinar in dreptul casei, sa nu mai vad mersul. Sa il aud, doar, compunand simfonii bizare.

Apoi, dupa marele cutremur, ne-am mutat intr-o cladire frumoasa, noua, cu 12 etaje si o mansarda. Ei bine, de acolo de sus, din mansarda, evident, nu mai vedeam mersul, nici alergatul. Nu mai auzeam pasii. Si, atunci, am inceput sa fiu pasionata de nori...

Comments

Popular posts from this blog

HELP! Glume, bancuri si altele asemenea...

Sandy Belle :)

De 1 iunie e ziua barbatului, pentru ca ei raman TOATA VIATA copii