Little white lies

Am revazut zilele trecute The invention of Lying. Un film usurel asa, tampitel, nu grozav, dar cum stateam si ma uitam la el cu gandul aiurea mi-am zis cum ar fi sa poti sa spui asa ce-ti vine in minte. Siiimplu, atat de siiiimplu, sa fii acolo in your true colors in fata celorlalti, doar ca... oare cum ar inghiti lumea adevarul tau, adevarul asa cum e e, gandurile tale needitate?
Well, zis si facut. Cum minciunile astea conventionale (white lies, denumite ele dragut) sau asa pentru ca trebuie sa te integrezi in societate mi se par stupide - dar necesare - am facut un mic exercitiu. Si daca le spui oamenilor macar acolo cat de cat ce vrei, cum vrei, de ce asa si de ce nu altfel, cum vezi tu lucrurile si exact ce gandesti, reactiile sunt fabuloase. Interesant de urmarit, ce-i drept, dar triste in acelasi timp pentru ca... mama cat de fals e totul!

Vei fi privit cu alti ochi, oamenii vor zambi absurd si vor spune fie ca nu esti asa, fie ca nu te cred, fie ca nu vor sa creada asa ceva. Ma rog, e un fel de social suicide. Dar cum eu sunt putin anti-social... who cares?!

Penibil de altfel cand te gandesti ca trebuie sa porti manusi, sa spui ce, cum si de ce trebuie pentru ca sa fii acceptat, sa fii inteles si sa fii ascultat. Adica sa te ascunzi in spatele... conventionalului or something.

Dar. de dragul vremurilor cand spuneam lucrurilor pe nume si oamenilor in fata fara menajamente ce si cum, din cand in cand, o sa am cate o zi de blank truth, true self. Asta sunt, asta gandesc, daca ma inghititi cu noduri sau deloc... it wont't kill you.

Fake it, that's the way to make it

Hi I'm Bob. I'm the spokesperson for the Coca-Cola company. I'm here today to ask you to continue buying Coke. It's basically just brown sugar water. We haven't changed the ingredients much lately so there is nothing new I can tell you about that. Changed the can around a little bit though. You can see the colors are different there and we've added a polar bear so the kids like us. Coke's very high in sugar, and like any high calorie soda, it can lead to obesity in children and adults who don't sustain a very healthy diet. And that's it. It's coke.

Touchscreen pentru fotomodele

O idee. Exagerata, dar funny. Asa mi s-a parut mie cand mi-a dat tarcoale.

Telefoanele si nu numai, care au touchscreen nu sunt pentru fotomodelele alea super slabe, numai piele si os. Pai, cu oasele alea, degeaba apesi pe ecran, ca nu se intampla nimic.

Bine, stiu ca normal si logic nu e asa, dar nah, cum carne nu au, pielea e foarte subtire si aproape artificiala de la toate tampeniile cu care se ung, lustruiesc si picteaza, ecranul-care-se-apasa nu mai raspunde la stimuli. :p Cum ar fi?!

Eu zic ca s-ar ingrasa. Macar putin, cat sa poata juca un Angy Birds / nah, am si eu o obsesie /

Cum alegi sa mori?

Dacă ai fi pisica si ai avea zece vieti, cum ai alege sa mori de vreo doua-trei ori, ASA for fun?

Mie, de exemplu, dacă as sti ca mai am vieti de trăit, mi-ar plăcea sa sar de pe o clădire inalta de tot. Mi-as pune... o cuvertura mare care sa mai incetinesca zborul, sa am, măcar câteva secunde acolo, senzatia ca zbor.

Alte șase vieti, as vedea eu cum le-as pierde... Momentan nu am vreo preferinta mareata.

Ajutor! Ne-a inghiti zapada! Super penibil!

Pai cum tocmai ea, alba si pufoasa? Pai simplu, zapada a inghetat. Ca un om simpatic si pufos care se enerveaza si nu mai e fun.

Trecand peste asta, ajutoare... Pai, ieri vedeam la tv cum un pusti super incantat ca da o mana de ajutor, spunea ca a donat jucarii.

Azi, apel sa se stranga haine.

Mi se pare super penibil din cateva motive. Doua... pare-se ca sunt. Erau trei dar unul l-am pierdut pe drum dupa ce toooata ziua m-am gandit sa scriu dar de abia acum am prins un moment de respiro...

1 In primul rand, ca mai mereu cand se strang ajutoare, oamenii se bucura ca apuca sa mai arunce de prin casa vechituri. Nu le dati la cersetori. Ci la alti oameni, asa ca voi, care nu au acces la diverse.

2 De ce jucarii si haine? Au murit de frig jucariile? - o colega spunea ca se bucura copiii cand primesc, Ok, de acord, dar nu jucariile sunt problema. In cel de-al doilea rand... au intrat hainele la apa... inghetata? Sau oamenii ramasi blocati au nevoie de haine pentru ca, vezi tu, de o saptamana de cand sunt prinsi sub nameti nu au mai fost la shopping? Bullshit! O sa primeasca, in mare parte, haine vechi, aruncate de altii, care probabil nici nu o sa le fie bune. Paturi, da, as mai accepta, dar haine... not really. Ca oamenii blocati in satele lor sunt si ei ca noi toti. Au haine. Nu au fost incendii si cutremure, nu le-au disparut si nu le-au fost distruse bunurile.

Amuzant Becali. Daca tot e cu oile, sa fi dus niste bonde la oamenii aia, ca sa-i incalzeasca. Niste branza - ca am inteles ca si-a luat cu el sa manance -, niste lapte proaspat si ceva smantata si unt de casa. :D Si daca tot se pune problema asa, sa treaca si la mine. Inzapezita nu sunt, dar mor de frig in casa, in centrul Bucurestiului.

Ultimul zvon...

Ultimul zvon e ca liderul C.N. Kim Jong Un a fost asasinat.

Cel mai dragut reply e urmatorul: Va fi inlocuit de Kim Jong Deux :)

Email. E-mail. Mail.

E penibil sau cel putin enervant cand scrii un mail cat de cat serios si oficial, de pe adresa ta cu numele gogu.gogulescu@ mail.ceva

Si incepi mailul cu Buna ziua, numele meu este.... Gogu Gogulescu. Pai da, ca doar a vazut omul inainte sa deschida mailul de la tine. Dar trebuie sa o spui, ca asa e, probabil, corect, disciplinat si manierat.

Apoi, daca trimiti un mail la 10 seara... scrii buna seara... Dar daca destinatarul citeste emailul tau dimineata? Dar daca il citeste la ora 13.41.

Sunt intrebari aiurea la care probabil nu se gandeste nimeni... in afara de mine. Dar, for the sake of argument... voi cum procedati?

Cele doua orase de dincolo de timp... Idei dintr-un univers paralel...

Acolo unde timpul nu mai este timp. Acolo unde nu exista nici macar sub forma de notiune, oricat de abstracta ar fi ea.

Sa presupunem ca exista doua orase. Nu sate, pentru ca la sat pare oricum timpul mort, oprit undeva, pierdut in drum, zapacit si ingandurat.

Orasul 1
Orasul-unde-timpul-e-prins-pe-loc
Aici exista amintiri vii. Aici, daca te uiti spre copacul sub care ai lenevit prima data, simti aceleasi lucruri. Si amintirile sunt vii, putand sa te plimbi printre ele.
Aici, daca te plimbi prin parcul in care ai pasit prima data cu el de mana, cand aveai doar 16 ani, lucrurile se desfasoara din nou sub ochii tai. Vii.
Tu esti pierdut in timpul tau, care te tine strans in frau, dar cand mergi in orasul-unde-timpul-e-prins-pe-loc, poti sa retraiesti toate momentele placute sau nu. Depinde de norocul tau, depinde de starea de spirit, depinde de ce vrei si simti.
Asa cum un miros iti aduce aminte de nu stiu ce intamplare pierduta in mintea ta, asa orasul asta, cand calci pe strazile lui, te lasa sa revezi si sa retraiesti, cateva minute doar. O singura data si apoi, amintirile raman, dar evenimentele sunt pierdute pe veci. Asa... ca in viata reala.

Orasul 2
Orasul-unde-timpul-se-repeta
Aici amintirile se deruleaza la infinit. Cand revii pe strada pe care ai cazut si ti-ai julit genunchii, ai din nou cinci ani, cazi din nou pe strada si-ti julesti genunchii. Poate dupa ca traversezi ai 24 de ani si mergi ingandurat pe asfaltul ud de la stropii de ploaie. Aici timpul se incalceste si se incurca. Pe masura ce descoperi strazi si locuri noi, poti sa traiesti lucruri noi, cu oamenii care se afla acolo, atunci. Poate te plimbi pe o strada unde petreci doua ore si 34 de minute cu o persoana interesanta, de 57 de ani, pentru ca pe strada urmatoare, cand tu iti creezi o amintire noua, sa o intalnesti sub forma unui copil de 14 ani. Pentru ca oamenii au directii haotice, iau decizii, fac alegeri, isi construiesc drumurile asa cum vor ei. Pe strada ta noua, persoana interesanta a trecut acum multi, multi ani.
Si asa fugi dupa oameni. Interesant ar fi sa intalnesti aici o persoana care sa-ti placa mult si sa-ti povesteasca strazile ei si sa alergi disperat, incercand sa te descurci intr-un labirint al timpului pentru ca sa puteti trai amandoi. Asta da, ar fi intr-adevar dificil. Ar fi intr-adevar iubire, pasiune, lupta pentru a obtine ceea ce vrei.

Doar de-ar exista, undeva, intr-un univers paralel, strazile astea... doar... doar... doar... Am fi vesnici si mereu. Poate nu pentru noi, dar pentru altii, pentru cei care urmeaza... calcand prin viata impreuna cu cei care au fost...

De la metrou, dupa ora 23

Doua lucruri am de zis.

1. 5-23
E afisat in metrou ceva info despre cartela-abonament. Ceva de genul ”calatorii nelimitate de la 5.00 pana la 23.00”.
Nea Fervescu Relicu (habar n-am care e prenumele si care numele) vine din satul Căpălogu, in Bucuresti. Sta trei saptamani si se gandeste sa isi cumpere abonament la metrou, ca iese mai ieftin. Problema e urmatoarea. La ora 6.27, in fiecare dimineata, se urca in metrou si seara pe la 23.12 prinde aproape ultimul tren, spre hotelul unde e cazat in centru ca boieru'. In prima zi, stand el aproape adormit in metrou vede anuntul de care spuneam mai sus. Cand ajunge la destinatie, merge la plictisita de la ghiseu si ii cere - Abonament pentru dupa ora 23.00, ca doar asa scrie acolo, ca abonamentul ala al lui e valabil intre 5.00 si 23.00
Da, stiu ca e valabil oricand abonamentul, la orice ora, ba chiar si noaptea daca e cazul, dar asa, ca idee, la logica trasa de par, nea Fervescu Relicu avea, in felul lui, dreptate sa intrebe ce si cum.

2. urcam si coboram
Grabiti. Dar grabiti rau. Azi dimineata, un domn si o doamna (dupa haine, nu si dupa comportament) s-au grabit, cand venea metroul, sa fie primii, in fata. Au impins oamenii din fata lor mai-mai sa ii arunce pe sine.
Azi spre seara, la fel. O domnisoara cu nasul pe sus, cand sa iasa din metrou, chit ca era un randulet de vreo 4 oameni, printre care si eu, toti care ieseam. S-a grabit, sa fie prima care iese. Asta dupa ce a intrebat daca o sa coboram. Raspunsul tutror a fost "da", insa voia sa stie, probabil, doar asa... ca informatie diversa.

In gradina chinezeasca. Am fost si ne-am lins pe degete

Am fost la Chinese Garden in weekend. E un restaurant chinezesc care merita mentionat si primeste cateva bile albe din partea mea. Si din partea celor cu care am fost acolo.

In primul rand, arata foarte dragut. E decorat in stil chinezesc, fara a fi kitsch. Inauntru e cald si bine, iar cand primesti meniul te gandesti daca te-a pedepsit vreo profesoara rea de literatura romana. Adica e mare, stufos si plin de preparate interesante. Noi am stat vreo 20 de minute sau mai bine sa alegem ce sa mancam.

Portiile sunt mari, mari si gustoase gustoase. Lipsesc bauturile made in China, dar vinul rosu demi-sec e foarte bun.

Crevetii sunt atat de multi incat chiar sunt creveti cu legume, nu legume cu creveti, puiul cu ananas e imbaiat intr-un sos dulceag extraordinar, iar orezul e asa cum trebuie sa fie. Pe gustul meu, cel putin.

Pachetelele de primvara bune si ele, pline de legume si un invelis gustos si pufos, iar calamarii pane ti se cam topesc in gura, nefiind deloc aţoşi sau elastici.

Chiftelutele de porc nu pot sa zic ca au fost pe gustul meu, dar ceilalti le-au mancat bucurosi.

Inghetata calda / in invelis fierbinte / a cam dat chix, deoarece era rece si ea, si coca. Cu toate astea, era buna la gust si a fost aranjata frumos pe farfurie.

Bineinteles ca eu am adunat toti morcovii care decorau platourile. Si i-am mancat.

Pentru ca la final resturi bunicele de mancare se odhineau in farfurii din cauza portiilor imense, blonda amabila care ne-a servit ne-a intrebat daca vrem sa ni le puna la pachet. Am refuzat, desi am fi putut sa ne fi gandit de doua ori si sa le fi luat acasa.

Una peste alta, cina a fost delicioasa, imbelsugata si preturile super ok.

Spre exemplu, crevetii multi, multi, cu multe legume variate sunt aproape 40 de lei. Calamarii vreo 30, puiul sau diverse carnuri cu sosuri, bambus, urechi de lemn si alte cele, in jur de 20 si un pic/fara un pic, iar orezul variaza intre 6 si 9 lei. Preturi exacte gasiti pe site la ei sau in meniul lor si mai stufos decat varianta online.

Ah, si aveau tot ce le-am cerut, desi am avut gusturi diversificate.

Va recomand sa le treceti pragul - sunt pe langa Gradina Icoanei - si sa mergeti cu stomacul gol, portofelul nu neaparat burdusit si cu pofta de vorbaraie si leneveala.

Deja... vit avec monsieur Jean Jacques Rousseau

Mai super wow decat deja-vu mi se pare ceea ce o sa numesc deja-vit (pentru cei care nu inteleg ce vreau sa zic 'deja trait'). So... Mi se pare fantastice momentele alea cand te afli undeva si ai senzatia aia ca o alta persoana, om celebru samd, a trait aceeasi senzatie intr-o situatie similara.Nu ca ar fi trecut pe acolo. De aici vine si farmecul mai mare. Ca se afla in tara lui, in orasul lui, intr-o zi similara si a trait senzatia aia. Si intra in pielea ta sau tu intr-a lui. Ca senzatia pe care ar trebui sa o aiba oamenii in filmele horror cand a fantoma trece prin ei... cred :)

Extraordinar a fost azi, cand ma intorceam de la piata. Soarele orbitor, drumul putin ud de la zapada topita, harmalaia si oarecum mizeria trista specifica pietelor m-a facut sa ma simt precum Jean Jacques Rousseau. Ca si cum J.J. Rousseau ar fi intrat in sufletul meu pentru cateva secunde si mi-ar fi zis Uite, Oana, in urma cu mai bine de 250 de ani, ma aflam pe o strada aglomerata din Paris, plina de precupete si vanzatori ambulanti. Era prin ianuarie, zapada incepuse sa se topeasca si cum mergeaum eu pierdut printre gandurile mele, am ridicat privirea si soarele m-a intepat virulent in ochi.

Pe lista senzatiilor, deja vit-ul asta are loc de cinste. Pentru mine cel putin. Nu e prima, dar e clar in top cinci, undeva dupa senzatia de zbor si inainte de deja vu. Asa ca da, evident ca m-am simtit bantuita de un om si de o senzatie wow. Si mai ciudat e faptul ca pana acum, nu am mai avut nici un deja vit cu Rousseau si, in plus, imi placea multisor acum vreo 15 ani, l-am studiat acum vreo 12 dar tot cam de atunci nu m-am mai gandit la el. Nici macar in trecere. Asa ca, merci monsieur Rousseau. Vous m'avez donne un jour merveilleux!