Pantofii lui Mos Craciun
Aveam trei ani si 8 luni. Era ultimul Craciun inainte sa ne mutam la bloc. Il asteptam langa brad sa ii spun poeziile si sa imi dea, desigur, cadourile.
La un moment dat intra pe usa. M-am rusinat toata (probabil imi frecam mainile de emotii). L-am privit din cap pana in picioare si... si... si...in picioare... ce sa vezi? Mos Craciun cu barba alba (din vata) purta pantofii lui tata.
I-am spus poeziile, am primit cadourile, Mosul a plecat (sa se schimbe si sa se intoarca sub forma de tata) si eu i-am zis mamei ca Mosul are "pantofii lui tati si ca eu cred ca e tati". S-a intors tata, m-am uitat iar la pantofii lui si da, aia erau.
Putin cam panicati si prinsi pe nepregatite, nu stiu daca au zis ceva sau ce au facut. Nu retin nici un detaliu semnificativ. Doar ca au povestit apoi, din cand in cand, ani la rand, cum am descoperit eu cine era Mos Craciun.
Si anul urmator, Mosul a venit iar. Si i-am spus poezii si mi-a dat cadouri. Si an la rand la fel. Ba mai mult, aparuse si Bob intre timp si trebuia sa vina si la el, asa ca eu eram mare deja cand Mos Craciun venea cu sacul lui plin pe care (de cuminti ce eram) il lasa pe tot la noi.
Stiam ca nu exista, asta nu m-a intristat, nu mi-a distrus vise sau iluzii. Mosul ala real s-a transformat intr-o traditie (daca vrei sa-i zici asa) frumoasa.
Ce sens are amintirea asta? Pai are, pentru ca, parintii moderni, din zilele noastre, spun ca Mos Craciun e rau. De ce? Pai cam astea ar fi motivele pe care le-am auzit sau citit in ultima vreme:
- nu e ok sa iti minti copilul. cand afla ca l-ai mintit, copilul e devastat, nu mai crede nici in Mos, dar nici in tine si nici in magia/spiritul Craciunului.
- copilul se sperie de Mos Craciun
- copilul, pe care l-ai invatat sa nu vorbeasca cu straini, este arunca in bratele/poala unui strain
- copilul invata ca trebuie sa fii bun ca sa primesti ceva
- copilul o sa vada ca amicul lui primeste jucarii mai scumpe, de ex, si nu intelege de ce el, care a fost cuminte, nu a fost cadorisit la fel de Mos
etc etc etc
Well, ce cred eu despre astea? Pai, in primul rand, fiecare parinte are dreptul sa isi creasca micutii asa cum vrea. Sa ii invete ce si cum vrea, sa incerce sa ii formeze pe copii intr-un anumit fel. Ce e nasol in toata povestea asta e ca tocmai el, copilul, nu are un cuvant de spus. Si nu pentru ca nu e lasat ci pentru ca e prea mic si nu stie ce si cum si normal ca noi, parintii, decidem ce e mai bine sau nu pentru ei.
Si daca, un scenariu oarecare, Gigel creste mare si se gandeste ce serios si ca la carte a fost totul pentru el. Ce sarbatori pline de lumina, mancare buna, colinde si cadouri a avut! Si ce pacat ca el nu a crezut in Mos Craciun pentru ca nu i-a spus nimeni ca exista. Vorba aia, viata-i grea, obisnuieste-te de cand esti mic cu ea. Fii om serios, nu visa cai verzi pe pereti. Probabil, daca crezi in Mos Craciun, zane, balauri cu sapte capete si testoasele ninja (oups, nici alea nu sunt adevarate) o sa cresti altfel. Si o sa ajungi asa, un visator credul care in copilarie vorbea cu toti strainii si care stia ca daca e bun, cuminte si ascultator primeste cadouri multe. Wait!!! E rau sa crezi in Mos, dar e bine sa nu ai un simt al dreptatii, al legii, al regulilor? Stii cum e aia... dupa fapta si rasplata. Si nu ne lovim noi zilnic de iluzii frante, pentru ca de la o varsta nu mai crezi in nimic, dar de bun vs rau ne lovim toata viata (bine, poate copilul cu pricina se pregateste sa devina politician si atunci lucrurile stau altfel).
Multi dintre copiii pe care ii stiu (acum sunt oameni mari) s-au speriat de Mos Craciun la inceput. Ba parca si Bob a varsat vreo doua lacrimi si a tipat minute in sir. Si apoi si-a revenit si in alti ani Mosul a venit iar la el si nu l-a mai speriat. Si asa si cu altii.
Mosul asta, Craciun, vine de cand lumea si pamantul (nu chiar, dar intelegeti ideea). De ce sa-i tai copilului din start bucuria de a primi cadouri de la el? Poate nu o sa fie traumatizat cand afla ca nu exista, poate nu se sperie de el, poate isi strange toate jucariile si mananca tot la masa, pe 24, stiind ca pe 25 vine Mosul (pe 25 vine, nu?). Uite asa, ca idee.
E buna o cana cu vin fiert, e frumos sa asculti o colinda, e aproape magic sa faci un om de zapada care chiar sa-ti iasa bine, dar pentru un copil, ce poate fi mai magic decat Mos Craciun? Daca vezi ca ideea ii displace, il enerveaza, il lasa rece sau il deranjeaza in vreun fel ok, renunta, dar da-i sansa sa aleaga el. Sa simta el, copilul, sa il priveasca el pe Mos in ochi si sa ii spuna poezii. Sau sa plece.
Asta mi se pare mie. Furt de copilarie, pentru ca daca nu exista Mos clar nu exista iepuras de Paste (vorba aia, daca un om nu iti poate aduce cadouri, cum sa iti aduca un iepure), Mos Nicolae si alte fantasme, basme si iluzii in care credem sau nu, continuam sa le acceptam pentru ca ne fac viata mai frumoasa.
Sa nu incercam sa ne ferim copiii de greselile, supararile sau amintirile noastre. Pentru ca asa mici si aparent neajutorati cum sunt, asa nestiutori si visatori, asa cum ne seamana in comportament sau chip, nici unul dintre ei nu este un mini-me. Nici la un an, nici la 5, nici la 16 si nici la 29, chiar daca ar fi - prin absurd - pusi in situatiile in care am fost noi, chiar daca ar fi fortati sa reactioneze la fel, chiar daca totul, totul ar fi la indigo, gandurile, sentimentele, trairile, amintirile lor nu ar fi niciodata identice cu ale noastre. Pentru ca sunt si ei oameni, unici. Exact asa ca noi. Ca fiecare dintre noi.
Ca exista sau nu Mos Craciun? Cine mai stie. Probabil ca da. Pana la 3-5-8 ani. Asa cum si alte iluzii exista. Pana la o anumita varsta. Pana la varsta potrivita. Apoi, sunt inlocuite de altele... si altele... si altele...
La un moment dat intra pe usa. M-am rusinat toata (probabil imi frecam mainile de emotii). L-am privit din cap pana in picioare si... si... si...in picioare... ce sa vezi? Mos Craciun cu barba alba (din vata) purta pantofii lui tata.
I-am spus poeziile, am primit cadourile, Mosul a plecat (sa se schimbe si sa se intoarca sub forma de tata) si eu i-am zis mamei ca Mosul are "pantofii lui tati si ca eu cred ca e tati". S-a intors tata, m-am uitat iar la pantofii lui si da, aia erau.
Putin cam panicati si prinsi pe nepregatite, nu stiu daca au zis ceva sau ce au facut. Nu retin nici un detaliu semnificativ. Doar ca au povestit apoi, din cand in cand, ani la rand, cum am descoperit eu cine era Mos Craciun.
Si anul urmator, Mosul a venit iar. Si i-am spus poezii si mi-a dat cadouri. Si an la rand la fel. Ba mai mult, aparuse si Bob intre timp si trebuia sa vina si la el, asa ca eu eram mare deja cand Mos Craciun venea cu sacul lui plin pe care (de cuminti ce eram) il lasa pe tot la noi.
Stiam ca nu exista, asta nu m-a intristat, nu mi-a distrus vise sau iluzii. Mosul ala real s-a transformat intr-o traditie (daca vrei sa-i zici asa) frumoasa.
Ce sens are amintirea asta? Pai are, pentru ca, parintii moderni, din zilele noastre, spun ca Mos Craciun e rau. De ce? Pai cam astea ar fi motivele pe care le-am auzit sau citit in ultima vreme:
- nu e ok sa iti minti copilul. cand afla ca l-ai mintit, copilul e devastat, nu mai crede nici in Mos, dar nici in tine si nici in magia/spiritul Craciunului.
- copilul se sperie de Mos Craciun
- copilul, pe care l-ai invatat sa nu vorbeasca cu straini, este arunca in bratele/poala unui strain
- copilul invata ca trebuie sa fii bun ca sa primesti ceva
- copilul o sa vada ca amicul lui primeste jucarii mai scumpe, de ex, si nu intelege de ce el, care a fost cuminte, nu a fost cadorisit la fel de Mos
etc etc etc
Well, ce cred eu despre astea? Pai, in primul rand, fiecare parinte are dreptul sa isi creasca micutii asa cum vrea. Sa ii invete ce si cum vrea, sa incerce sa ii formeze pe copii intr-un anumit fel. Ce e nasol in toata povestea asta e ca tocmai el, copilul, nu are un cuvant de spus. Si nu pentru ca nu e lasat ci pentru ca e prea mic si nu stie ce si cum si normal ca noi, parintii, decidem ce e mai bine sau nu pentru ei.
Si daca, un scenariu oarecare, Gigel creste mare si se gandeste ce serios si ca la carte a fost totul pentru el. Ce sarbatori pline de lumina, mancare buna, colinde si cadouri a avut! Si ce pacat ca el nu a crezut in Mos Craciun pentru ca nu i-a spus nimeni ca exista. Vorba aia, viata-i grea, obisnuieste-te de cand esti mic cu ea. Fii om serios, nu visa cai verzi pe pereti. Probabil, daca crezi in Mos Craciun, zane, balauri cu sapte capete si testoasele ninja (oups, nici alea nu sunt adevarate) o sa cresti altfel. Si o sa ajungi asa, un visator credul care in copilarie vorbea cu toti strainii si care stia ca daca e bun, cuminte si ascultator primeste cadouri multe. Wait!!! E rau sa crezi in Mos, dar e bine sa nu ai un simt al dreptatii, al legii, al regulilor? Stii cum e aia... dupa fapta si rasplata. Si nu ne lovim noi zilnic de iluzii frante, pentru ca de la o varsta nu mai crezi in nimic, dar de bun vs rau ne lovim toata viata (bine, poate copilul cu pricina se pregateste sa devina politician si atunci lucrurile stau altfel).
Multi dintre copiii pe care ii stiu (acum sunt oameni mari) s-au speriat de Mos Craciun la inceput. Ba parca si Bob a varsat vreo doua lacrimi si a tipat minute in sir. Si apoi si-a revenit si in alti ani Mosul a venit iar la el si nu l-a mai speriat. Si asa si cu altii.
Mosul asta, Craciun, vine de cand lumea si pamantul (nu chiar, dar intelegeti ideea). De ce sa-i tai copilului din start bucuria de a primi cadouri de la el? Poate nu o sa fie traumatizat cand afla ca nu exista, poate nu se sperie de el, poate isi strange toate jucariile si mananca tot la masa, pe 24, stiind ca pe 25 vine Mosul (pe 25 vine, nu?). Uite asa, ca idee.
E buna o cana cu vin fiert, e frumos sa asculti o colinda, e aproape magic sa faci un om de zapada care chiar sa-ti iasa bine, dar pentru un copil, ce poate fi mai magic decat Mos Craciun? Daca vezi ca ideea ii displace, il enerveaza, il lasa rece sau il deranjeaza in vreun fel ok, renunta, dar da-i sansa sa aleaga el. Sa simta el, copilul, sa il priveasca el pe Mos in ochi si sa ii spuna poezii. Sau sa plece.
Asta mi se pare mie. Furt de copilarie, pentru ca daca nu exista Mos clar nu exista iepuras de Paste (vorba aia, daca un om nu iti poate aduce cadouri, cum sa iti aduca un iepure), Mos Nicolae si alte fantasme, basme si iluzii in care credem sau nu, continuam sa le acceptam pentru ca ne fac viata mai frumoasa.
Sa nu incercam sa ne ferim copiii de greselile, supararile sau amintirile noastre. Pentru ca asa mici si aparent neajutorati cum sunt, asa nestiutori si visatori, asa cum ne seamana in comportament sau chip, nici unul dintre ei nu este un mini-me. Nici la un an, nici la 5, nici la 16 si nici la 29, chiar daca ar fi - prin absurd - pusi in situatiile in care am fost noi, chiar daca ar fi fortati sa reactioneze la fel, chiar daca totul, totul ar fi la indigo, gandurile, sentimentele, trairile, amintirile lor nu ar fi niciodata identice cu ale noastre. Pentru ca sunt si ei oameni, unici. Exact asa ca noi. Ca fiecare dintre noi.
Ca exista sau nu Mos Craciun? Cine mai stie. Probabil ca da. Pana la 3-5-8 ani. Asa cum si alte iluzii exista. Pana la o anumita varsta. Pana la varsta potrivita. Apoi, sunt inlocuite de altele... si altele... si altele...
Comments