Dezvăluiri incendiare... de februarie. Dacă-i luna iubirii, să vă spun cine m-a iubit cel mai tare

Serios, pe bune. Fără perdele, ghilimele sau vreun blur. Nu, nu, nu! Cele mai sincere, frumoase sau interesante iubiri pe care le-am ținut minte și le tot voi ține (sper) până când moatrea ne va despărți (pe mine și memoria mea).

Cum domnii care m-au iubit acum își iubesc (probabil) soțiile, iubitele și copiii, o să folosesc doar inițialele lor. Nu de alta, dar cu unii mai țin legătura și, nah, pentru ce să stric frumoase relații și căsnicii. Nu că aș strica ceva. Și asta nu pentru că nu or avea frumoase relații și căsnicii, doar că, dacă-s deștepte și cu simțul umorului, iubitele și soțiile lor i-ar putea îndrăgi și mai tare prin prisma cele ce voi povesti. Dar, până una-alta, folosesc tot inițiale. Și-o să spun tot, tot, tot asa cum s-a întâmplat. Cu cele mai intime amănunte pe care mi le amintesc.


 Cinci. 5
Primul e C. Simpatic si cu părul ondulat ar fi făcut, probabil, mare vâlvă. Și ar fi vrut să facă. Țin minte că maică-sa îi povestea mamei mele că nu mai putea C. de dorul meu. Ba nu dormea nopțile pentru că ar fi vrut să fiu și eu, acolo, în patul lui. Dar nu asta a fost cea mai mare dovadă de iubire. Nu. Lebăda mică de sticlă colorată lucrată într-un mod extrem de fin, ca o mică bijuterie, pe care mi-a oferit-o de 1 Martie. Aveam vreo 5 ani atunci. Și toate celelalte fete au primit mărțișoare urâte, lucrate manual de el. Sau de maică-sa.

Alintă-mă fonetic
Al doilea a fost D., care pare-se că prefera femeile mai în vârstă decât el. Eu aveam vreo 8-9 ani, iar el vreo 6-7. Și mi-a adus un bilețel. Era întuneric pe hol, pe scară. Eram vecini de bloc și de etaj... și cam atat. Prietenă mi-era sora lui pe care voiam sa o ascund la mine în cameră după calorifer, să locuiască acolo, să nu mai plece de la mine. (dar asta e o altă poveste... sau una din multe alte povești). In fine. Acest D. a venit într-o zi și mi-a adus o foaie pe care-și scrisese sentimentele. Aș putea spune că a fost și primul care mi-a dat nume de alint, pentru că-mi scrisese numele Uana. Și, dacă stai să te gândești, pare mai fonetic așa. Dar nu-i.


Ba da, ba nu
Al treilea... Până la al patrulea au mai trecut ceva ani. Vreo 4. Aveam 13 ani și era perioada 1-8 martie. Și ne întorceam de la cursurile de teatru and stuff și m-a condus până la ușă, la etajul 3. Și avea un buchet de flori pe care s-a chinuit multă vreme să mi-l dea. Și eu îi tot spuneam să i-l dea mamei lui. Și el insista, și eu insistam... Ah, și el e F. Și a plecat cu florile acasă până la urmă, nu m-am lăsat convinsă să fac marele pas de a accepta un buchet de flori. Dar mi-a lăsat o amintire. Frumoasă.

Lady in red - tema de la Titanic
Și-l cheamă Si. Și era înalt ca bradu'. Acum a depășit deja stejarii. Și la ziua lui de naștere, prin 97, am dansat pe Lady in Red. De față cu maică-sa și alți 3-4 colegi invitați, care stăteau înghesuiți, unul lâmgă altul, pe canapea. Și câteva săptămâni mai târziu am mers la cinema, la Titanic. Și a durat filmul ăla ore și ore și tare plictisitor mi s-a părut. Și lui la fel, probabil, dar emoționat cum era, l-a privit fără să clipească. Sau să se miște pe scaun, de comentam, ulterior, la școală, cu niște colege despre cum l-ar fi durut fundul după enșe ore de încremenire în fața ecranului urmărind un film plictisitor rău de tot crezând că mie, don'șoară fiind, mi-a plăcut. Nu mi-a plăcut filmul. Dar ideea de a merge la film cu Si., da.

Lovitura căpșunilor
Și-au mai trecut doi ani. Și aveam 16 și Sa. mergea de câteva ori pe săptămână la karate și apoi ne plimbam prin parc. Mai întâi așa, ca doi necunoscuți, iar mai apoi ne țineam de mână. Și începuseră să apară căpșunile. Și așa se face că într-o după-amiază însorită ne întâlnim în parc și scoate din rucsac o caserolă cu căpșuni. Și kimonoul lui... pătat în roșu de la zeama scursă. Și-așa a fost și s-a luptat pentru centură. Cu kimonoul alb pătat în roșu, ca un fel de ”scarlet letter” al relației noastre ținătoare de mână. Face-se că până la urmă, după o vreme, când am prins curaj și ne-am gândit că a venit vremea, în același parc ne-am și sărutat. Fără căpșuni, fără kimono.

Besc
Ei și peste toate astea, aproape in fiecare dimineata, daca e treaz cand plec de-acasă, rămâne Rareș. Lui nu-i pun inițiala.... cin'să se supere?! Așa, rămâne Rareș care scoate capul pe ușă și strigă ”Besc!”. Sau seara, dacă nu am ajuns încă acasă când se duce la culcare, îmi spune la telefon să merg acasă, ca să-l pup. KNOCK OUT! Gata, cine-ar putea să-l depășească în clasament? Cine? Cine?

Comments

Popular posts from this blog

(lat) Gravida ( plural - gravidas/gravidae) - boala care le transformă pe femei în graviduțe

Scufita Rosie - varianta pentru adulti, versiunea lui Rares

Opreste-te, clipa! Esti atat de frumoasa!