Tacerea de aur sau adevarul graitor de haos?

Iluzii si deziluzii. Pana la urma, fiecare ramane cu ce vrea. Si nu fac teoria paharului pe jumatate plin, pe jumatate gol si care-i jumatatea pe care irisii tai orbiti de launtricitatea eului tau propriu si personal pot sa o perceapa sau sa o accepte. Dar, pana la urma, e vorba de filtrarea pe care o folosesti, de modul in care, creierasul tau cu mai multi sau mai putini neuroni activi rumega cuvinte, gesturi, intamplari, stari de fapt. Poti intotdeauna sa alegi insa nu vei sti niciodata (sau poate rar) pe moment daca alegerea pe care o faci e buna sau nu.
Si uite asa, alegerile tale, se refracta asupra celorlalti si in acest mod suntem ca prin minune uniti de itze nevazute. Doar percepute la un nivel constient sau inconstient. Si, de aici, iarasi alegeri si interpretari si filtrari si... In concluzie? Fiecare are si primeste ce vrea, nu neaparat ce merita. Si-atunci stai si te intrebi. Daca persoana de langa tine e insetata ca floarea soarelui dupa lumina de dorinta orbeasca si prosteasca de a auzi numai ce vrea si ce crede ca-i bine, de a simti cum i se infig din palnia urechilor pana in bataile inimii si pana in cotloanele cele mai ascunse ale sufletului minciunile care-i ofera confort, ce trebuie sa faci?
Sa minti de dragul artei, sa arunci o minciuna conventionala cu nepasare, cum iti arunci guma pe un asfalt incins sau sa dai liber grai adevarului cu riscul de a lovi acolo unde stii ca nu se vrea?
Unii oameni asa sunt. Te implora cu glasul tremurand sa le spui adevarul sperand ca, poate-poate, o sa ai inima slaba de inger si plina de compasiune sa le oferi zambind minciuna care-i linisteste. Dar, stai, ca pentru unii nu se termina aici. Pentru ca, organele astea legate si corelate functioneaza ca prin minune pentru ei si impotriva lor, aruncand bucati amare si colturoase de "nu-i asa. stii bine ca nu-i asa. dar... daca e asa? convinge-te ca e asa." Si te baga intr-o lupta a lor impotriva lor, impotriva ta si pana la urma a ta impotriva ta, prin care incearca sa scoata adevarul de la tine. Numai sa nu-l spui.

Sa-i lasi oare intr-o dolce farmientia sau sa le spui pe sleau, pretul corect, fie ca-i lezezi sau nu?

Dar, vezi tu, realitatea fiecaruia se construieste in jurul acestor mici-mari adevaruri pudrate cu inflorituri si minciunele, incat totul se schimba.

Citeam intr-o carte ceva de genul (da, suna banal) ca daca un fluture bate din aripi in Africa de Sud la ora cutare, in Florida nu stiu ce minunatie se intampla. Iar daca ar fi batut, de doua ori, sa zicem, in loc de trei, lucrurile ar fi stat altfel.

Pana la urma, fiecare purtam pe umeri greutatea tuturor, constructia universului magnific de bytes and pieces in care ne balacim cu o uimitoare necunoastere de atotcunoastere sau viceversa.

So, ce-i mai bine? Tu ce vrei sa auzi? Ce iti permiti sa spui? De ce? Cui?
Oare o lume dominata de adevar ar fi o lume dominata de haos?

Oare suntem capabili fiziceste si psihiceste sa acceptam, sa tinem pe buze si in noi adevarul? Intotdeauna? Orice?

Unde-i linia care vag si totdal discontinuu si neuniform modeleaza ce-i permis si ce nu-i permis? Exista? Ar trebui sa existe vreo limita?

Comments

Cavalary said…
Adevarul uneori doare si de multe ori supara, dar mereu mai putin decat ceea ce poate produce minciuna pe termen lung. Spune mereu adevarul si cere acelasi lucru din partea celor din jur. Daca cineva nu-i pregatit sa-l auda, e vina persoanei respectiva si nu a ta. Ar trebui sa se gandeasca la faptul ca daca l-ar fi aflat mai tarziu ar fi avut mai putin timp la dispozitie sa rezolve orice problema e enuntata in respectivul adevar.
In marea majoritate a cazurilor e pur si simplu mai bine sa spui adevarul. In celelalte e doar mai corect. Iar cand prin a spune adevarul ai prezentat o problema, tocmai ai facut primul pas spre rezolvarea ei (atata timp cat vrei s-o rezolvi, dar asta-i alta discutie).

(Dar nu m-am prins ce legatura are teoria haosului cu a spune adevarul unei persoane care nu-i pregatita pt. el...)
Tzuni said…
Nu e vorba despre a spune adevarul unei persoane care nu-i pregatita.

Asa, in general, daca toate ar fi directe si corecte si ... s-ar ajunge, cred, la un fel de haos.
Cavalary said…
Poate ca ceea ce pare ca fiind haos din perspectiva situatiei haotice actuale e de fapt ordine.
sicko said…
problema prefer sa o rezum la ce fac eu cu adevarul fiind prea greu de controlat ce fac ceilalti cu el.

ori istoric vorbind am trait intr-o perioada in care vroiam clar si raspicat ca toti ceilalti sa shtie adevarul pe care il detin eu si sa fiu sigur ca le intra bine pe urechi in intregimea si totalitatea versiunii mele.

acuma imi dau seama ca este cand tacerea ii mult mai buna si de aceea se mai intimpla sa si refuz sa ma pronunt asupra unor chestii, desi am clar o parere bine formata si in care cred destul cat sa ma bat pentru ea in alte circumstante.

in schimb cu minciuna si mai ales cu aia cersita nu reusesc sa ma impac si de cele mai multe ori, chiar si in cazuri in care tacerea era de aur, reactionez cu un adevar franc si usturator celor care imi cer sa ii mint. Nu imi plac astfel de cereri si nu le onorez. (singurele exceptii le fac jocurile romantico-sadice specifice rituarulilor de curtare in care oamenii prefera sa se poarte irational si prosteste de dragul amuzamentului).

cat despre mine, daca prefer sa fiu mintit sau luminat tin sa precizez ca urasc sa fiu mintit, dar am invatat in timp ca poate adevarul trebuie dat si el cateodata cu lingurita si in nuante usor de digerat. in general as prefera ca oamenii sa imi spuna adevarul sau sa taca, nu sa ma minta.

Popular posts from this blog

HELP! Glume, bancuri si altele asemenea...

Sandy Belle :)

De 1 iunie e ziua barbatului, pentru ca ei raman TOATA VIATA copii