Despre moarte si cei care o tin in viata
In majoritatea spitalelor e un miros apasator de boala... La Institutul Oncologic Fundeni mirosul e altfel. Parca in aer plutesc ultimele secunde. Miroase greu a moarte. Oameni stravezii care se plimba incet pe langa tine, pe care daca intinzi mana sa ii atingi ai impresia ca o sa treci prin ei, ca prin niste fantome. Vorbesc in soapta, nu schiteaza niciun gest. E liniste, mult prea cald. In fundal se aude un radio... Romania Actualitati cred. Peretii, targile, scaunele cu rotile, lifturile, mesele seci din bufet. Toate dor. Toate striga a resemnare. Poate niciodata nu am regretat mai mult ca azi ca nu m-am facut medic. Asistente reci, infirmiere cu fetze innegrite parca de atmosfera din jur. Doctori prea grabiti, prea importanti ca sa-ti dea atentie. O femeie isi taraste corpul spre sala de mese. A avut cancer la sanul drept. I l-au extirpat. Acum are cancer la ficat. O fata de vreo douazeci de ani e dusa intr-un scaun cu rotile spre sala de radioterapie. O femeie isi varsa amarul la telefon: " L-am adus aici sa-l trateze de cancer. Ziceau ca-i face bine radioterapia, ca nu are efecte secundare. Sambata noaptea a paralizat complet. I-au fost afectati nervii coloanei vertebrale. Sotul meu nu se mai poate misca. Deja nu mai fac fata." O femeie de la tzara cu niste haine intr-o plasa e purtata de la etaj la etaj. Plange, intr-un final, rezemata de un perete.
Personalul medical e mult prea rece si nepasator. Se scuza. Lucreaza intr-un spital in care oamenii vin sa moara. Trebuie sa fie duri si realisti. Nu. Nu lucrati intr-un spital unde oamenii vin sa moara, desi, in cele mai multe cazuri asa se intampl.a Lucrati intr-un spital unde oamenii se lupta sa traiasca. Unde oamenii tanjesc dupa viata. Unde scara trebuintelor a fost redusa la prima treapta. Unde banii nu mai au valoare decat in ochii doctorilor avizi si dezinteresati. Unde fiecare zi poate fi ultima. O femeie de vreo 60 si ceva de ani a murit. In lift, de la etajul 7 pana la demisol doua asistente rad cu gura pana la urechi: "Am auzit ca o ingroapa la cimitirul ala care-i langa blocul meu. O sa ma uit pe geam si-i fac cu mana."/"Ce mai plangea nora-sa! Parca i-ar fi fost mama baba aia, nu soacra."
Bai inconstientilor, nu vorbiti despre o piesa de mobila, nu sunteti pantofari si incercati sa reparati tocul unei sandale.
Si cand ma gandesc la ultima generatie de prestigiosi medici (cunosc o groaza de copii de bani gata care-au terminat medicina cu bani si mita) mi se face frica si frig si-mi vine sa ma asez undeva, pe iarba, departe...
Oameni care ajung sa-ti tina, uneori, viata in palme si sa se joace cu ea, asa cum un copil mic se joaca cu un yo-yo. Asa cum un scriitor ciudat scrie zeci de pagini pe care apoi le face cocolos si jongleaza cu ele.
Asa e, intr-un final, orice job maret ai avea sunt momente cand ti se face lehamite si ajungi sa ai miscari robotice. Aici insa nu! Si nu! Si nu!
Personalul medical e mult prea rece si nepasator. Se scuza. Lucreaza intr-un spital in care oamenii vin sa moara. Trebuie sa fie duri si realisti. Nu. Nu lucrati intr-un spital unde oamenii vin sa moara, desi, in cele mai multe cazuri asa se intampl.a Lucrati intr-un spital unde oamenii se lupta sa traiasca. Unde oamenii tanjesc dupa viata. Unde scara trebuintelor a fost redusa la prima treapta. Unde banii nu mai au valoare decat in ochii doctorilor avizi si dezinteresati. Unde fiecare zi poate fi ultima. O femeie de vreo 60 si ceva de ani a murit. In lift, de la etajul 7 pana la demisol doua asistente rad cu gura pana la urechi: "Am auzit ca o ingroapa la cimitirul ala care-i langa blocul meu. O sa ma uit pe geam si-i fac cu mana."/"Ce mai plangea nora-sa! Parca i-ar fi fost mama baba aia, nu soacra."
Bai inconstientilor, nu vorbiti despre o piesa de mobila, nu sunteti pantofari si incercati sa reparati tocul unei sandale.
Si cand ma gandesc la ultima generatie de prestigiosi medici (cunosc o groaza de copii de bani gata care-au terminat medicina cu bani si mita) mi se face frica si frig si-mi vine sa ma asez undeva, pe iarba, departe...
Oameni care ajung sa-ti tina, uneori, viata in palme si sa se joace cu ea, asa cum un copil mic se joaca cu un yo-yo. Asa cum un scriitor ciudat scrie zeci de pagini pe care apoi le face cocolos si jongleaza cu ele.
Asa e, intr-un final, orice job maret ai avea sunt momente cand ti se face lehamite si ajungi sa ai miscari robotice. Aici insa nu! Si nu! Si nu!
Comments
Am vazut si eu sub fereastra brancardieri impingand la o targa carand un om cu o patura visinie trasa peste cap. si brancardierii aveau nu stiu ce subiect tembel de discutie. si mergeau spre morga spitalului. cred ca asta e problema, privelistea trecerii. cred ca te-ar afecta mai putin sa intri intr-o sala frigorifica plina de cadavre decat sa vezi figura cancerosului cu parul rarit si privirea undeva la 45 grade in jos.
sunt curios ce bloguri vor aparea despre cei care vor muri de caldura anul acesta. ei vor trai mai scurt si mai intens momentul trcerii.
in primul rand din ce am trait si eu tangential pe la spitalul oncologic si in prejurul lui nu doare atat privelishtea unei batranici de 60 de ani cat doare a unui tanar de 20 care nu are nici un pic de resemnare ci o ura pe durere si o razvratire impotriva vietii si a tuturor. Am trecut de doua ori prin aceasi situatie si adevarul ii ca nu shtim sa murim. nu zic ca eu as fi in stare de mai mult, dar din copii de treaba au ajuns ca ma lua mama din bratele lor de frica cand aveau o anume privire. eu sa fiu pe moarte cred ca mi-as gasi mai degraba pacea, decat disperarea. ar disparea toata grijile zilnice, nu tu cariera, nu tu rata la casa si la masina si m-as preocupa de cei apropiati sa petrec cateva zile in plus zambind si razand si facand ce imi place. shtiu ca ii usor sa vb dinafara, dar in fatza mortii ai doua alternative ori sa te impaci cu ideea si atunci sa te bucuri de viata ( atat cat mai ai ) ori sa te lupti din toate puterile si sa te agheti de tot si toate, dar atunci ar fi bine sa o faci cu cap si cu un pic de demnitate. ori tocmai aici ii problema cu spitalele noastre.
aspectul asta il ignora cel mai tare. nu ii dau omului demnitatea pe care o merita in fatza mortii. cat despre generatiile de medici pot sa ma pronunt mai mult speculativ la ce o sa ajunga aia de bani gata, pentru ca eu din fericire cei pe care ii shtiu is genul de oameni la care mi-as pune viata in mana cu toata increderea.
sincer sa fiu cred ca ajung sa fie filtrati in timp si probabil cei de bani gata o sa ajunga sa puna silicoane, iar cei pasionati o sa ajunga sa tinta in brate copii de 10 ani cu leucemie. Iar intre ei o sa fie masa mare de medici care nu se implica destul cat sa sufere cu pacientul, si nici nu fac din asta o afacere ci doar un simplu job. Si sincer nu ii condamn. daca cei care ii platesc considera ca ii ok sa imi dea mie 1000 de euro ca butonez la calculator si lor 500 pentru ca repara inimi nici nu ma astept la altceva. si nu incerc sa ii scuz nu zic ca nu iau bani, dar oricum o mare parte din bani ajung tot inapoi in sistem ( de la aparatura medicala de zeci de mii de euro depozitata pe undeva ca nu shtiu sa o foloseasca si o vrut sefu de raion sa faca o afacere, pana la amarata de bucatareasa care duce acasa un kil de carne si pune mai multi fulgi de cartofi la bolnavi sa compenseze la greutate). ca peste tot in viata exista un echilibru: sunt unii negri, uni albi si multi gri. ii bine sa dai de cei albi sau eventual de unul gri mai deschis. si ca sa inchid cercul o sa dai peste unii albi mai usor daca si tu eshti alb , pe cand daca te lasi cuprins de disperare si nu shtii sa mori o sa se gaseasca destui care sa shtie sa profite de asta.
inainte sa inchei mai mentionez ca mie imi scot peri albi programe de calculator, asa ca nu vreau sa ma gandesc cat de consumat as fi daca in loc de linii de cod as jongla cu vieti omeneshti. sincer (eu care nu is un finutz ) am fost trecut de fiori cand o murit catelul unui prieten cu care ma jucam odata pe saptamana mi s-a intors stomacul pe dos asa ca nu vreau sa judec pe altii ca nu vor sa se ataseze de pacientii lor oameni.
Anul trecut am cunoscut un chirurg care dadea sanse de sub 50% ca operatia sa se termine cu pacientul in viata. Dupa ce a primit un plic de bani sansele au crescut pana la 99% suta. Incredibil cum poti manipula procentele. :)
Sincer ma doare undeva ca au salarii mici, sunt niste oameni care sustin cu ipocrizie ca experienta lor, rolul important de a salva viata unui om ii face sa nu renunte.....bulshit, atata timp cat isi iau salariul inzecit din plicuri si atentii nu cred ca au de ce sa renunte. Intr-un spital de stat vin pacientii ideali, care ar da orice sa nu li se intample ceva, sau sa fie bagati in seama. Pentru mine doctorii sunt niste taximetristi, doar ca au facultate. Punct.
Binenteles cunosc si exceptii, dar acestia sunt oameni aflati in pragul pensionarii, sunt o specie pe cale de disparitie, veniti dintr-un mediu unde decenta, bunul simt si onoarea sunt legi si nu simple arhaisme.
In alta oridine de idei, eu citesc cu foarte mare interes documentul asta...
http://www.reclamatii-sesizari.ro/resources/Ghid_anticoruptie.doc
Sunt meserii care nu se pot face pt. bani si asta e undeva in varful listei. Problema e ca, daca ii elimini pe toti cei care o fac pt. bani, ajungi la un doctor la 100000 de pacienti, sau asa ceva, si nu rezolvi nimic... :(
Cat despre oamenii care nu stiu sa moara, ai dreptate... Dar rade ciob de oala sparta, ca daca eu as putea pune in aplicare ce tot zic (din alt motiv) n-as fi aici acum sa scriu chestia asta... In momentul asta il invidiez pe tipu' care s-a aruncat de la geam pt. ca nu mergea cum vroia el relatia cu profesoara aia...
Dar... Ce faceai tu acolo, if you don't mind me asking?
hai sa fim seriosi in ziua de azi toti is corupti, toti is rai, toti is prosti, toti copiii is rasfatati, de bani gata si se drogheaza. si asta pentru ca asta se vinde la tv. pentru ca oamenii dotati fie cu un minim necesar de materie cenusie fie cu o doza de bun simt nu ies in evidenta. daca traieshti cu iluzia ca toti americanii is tampiti, ca toti musulmanii is teroristi si ca toate taxele tale ajung in sanatate cred ca trebui sa iti mai antrenezi un pic simturile.
adevarul ii ca lumea ii formata dintr-o masa mare de oameni suficient de destepti cat sa le pese mai putin de meschinariile din viata si sa aleaga sa vada partile mai frumoase si care, pentru a se putea bucura de acestea, is dispusi sa isi plateasca linishtea cu un cumul, poate prea umflat de taxe. astia is oamenii obisnuiti care uita de taxa de sanatate cand isi vad copilul zambind si care prefera sa nu trebuiasca sa se foloseasca niciodata de banii aia pentru ei si familia lor.
ori tocmai aceasta detasare ii face invizibili. pentru majoritatea acelor chirurgi si medici de renume care te fac de bani exista in spatele lor unul sau mai multi invizibili care isi fac treaba. ori daca tu ca om alegi sa te duci la spital facand o alegere bazata pe renume si strigand in gura mare ca tu plateshti taxe si pentru simplu fapt ca statul exista ar trebui sa fi vindecat pe loc probabil o sa dai peste unul din exponentii celor carora renumele le confera identitatea si nu faptele.
in incheiere mai amintesc o regula simpla de marketing: raportul intre publicitatea negativa a unui client nemultumit si cea pozitiva a unui client multumit este de 4 la 1. asa ca ii usor de vazut de ce partile negative ies mai usor in evidenta in ziua de azi.
ce misto ar fi daca ar fi doar astea doua variante... una inseamna intelepciune, cealalta vointa... insa ce te faci cu cei multi care nu stiu nici sa priveasca cu detasare, nici sa exploreze toate caile pe care le pot accesa... sunt aceia care in faza compensata a bolii se duc cu privirea tampa la medic, uitandu-se la el ca la preot, multumiti ca primesc reteta cu 12-20 medicamente din care macar majoritatea compensate (bogdaproste!!!), iar apoi, in faza decompensata, mintea nu intelege cum de s-a intamplat, de ce traseul e cu sens unic... eu cred ca privirile disperate (mai mult sau mai putin voalate) ale celor de la simbolicul institut oncologic reprezinta boala sau criza psihica pe care n-au avut ocazia sa o aiba in timpul vietii "sanatoase", in circumstante mai putin maligne.
Si cand te gandesti ca pentru unii, aceasta "vacanta" fortata de dinainte de sfarsit este sansa lor de izbavire sau elevare.
ci de ferestre sparte,
de numărul unu sunt bolnav,
că nu se mai poate împarte
la două ţâţe, la două sprâncene,
la două urechi, la două călcâie,
la două picioare în alergare
neputând să rămâie.
Si legat de ce spunea Liviu la post-ul urmator c-o sa viseze in noaptea asta, se pare ca o durere de dinti (dimineata dentist, neaparat!) are grija ca eu sa nu am ocazia sa visez nimic in noaptea asta, ca altfel...