E toamna, mai, e toamna! Nu simti? :)
Si uite ca toamna poate sa fie si amuzanta, cel putin pentru George Toparceanu.
Toamna in parc
Cad grăbite pe aleea
Parcului cu flori albastre
Frunze moarte, vorba ceea,
Ca iluziile noastre.
Prin lumina estompată
De mătasa unui nor,
Visătoare trece-o fată
C-un plutonier-major.
Rumen de timiditate
El se uită-n jos posac.
Ea striveşte foi uscate
Sub pantofii mici de lac.
Cu priveliştea sonoră,
Merg aşa, cam la distanţă,
El major şi ea minoră...
Si toamna m-apuca si pe mine un dor de parcuri si frunze si plimbari cu-n "plutonier major". Asa imi vine, toamna, cand toate chestiile renasc si eu incep brusc sa zambesc aiurea si sa ma simt bine. Si asta seara in masina colegei mele, dupa ce a dat drumul la caldura, mirosea a amintiri... Adica imi aminteam eu drumuri lungi cu masina si chestii invechite de-acum un an si mai multi. Si-s fericita si melancolica si pierduta... Si mi s-a luat de oameni ciudati intr-un sens negativ. Mi-e pofta de oameni care sa se plieze pe ciudatenia mea, cum spunea cineva. Si-s putin plictisita si uneori descurajata, dar toamna le rezolva pe toate. Si daca nu le rezolva, atunci cand o sa ninga prima data anul asta si nu o sa am cui sa-i fac capul calendar ca ninge si totul e perfect si fulgii sunt nu stiu cum, o sa ma intristez putin. Asa-s eu toamna. Si mi-era dor. De toamna si de mine... Si-mi vine sa scriu chestii asa.. ca intr-un zbor lent al unei frunze, dintr-un copac... Si sa pun muuulte "..." ca sa se piarda cuvintele si ideile... Dar o sa ma opresc aici... Deocamdata :)
Comments