Apel catre monumente

In zilele alea naspa, naspa (cel putin in prima parte a zilei - aka dimineatza) am chef sa ajung in zona Romana-Universitate. Nu stiu de ce asta ma face sa ma simt mai bine. Si uneori am chef sa ma urc intr-un taxi si sa merg... asa aiurea, indiferent cat de aglomerat e si cati bani arunc aiurea. Azi, desi IAR n-am avut tragere de inima sa ma ridic din pat si-am adormit la loc vreo jumatate de ora, ziua s-a schimbat intr-o chestie asa... faina, bizara chiar. Mi-am amintit mergand cu nasul in zapada (adik cu capul plecat) de tot felul de minunatii si mi s-a facut pofta de lucruri bizare... De plimbari prin locuri ciudate, de discutii lipsite de orice urma de normalitate, de intuneric si muuuulte lumanari si muzica nervoasa si fum de tigara. Azi mi-a fost dor sa am 17 ani... Azi vreau sa am 17 ani. Pana la urma, de ce n-as avea? Un Carpe Diem simt cum ma bate incet pe umar si-asteapta sa-i spun hai!, show me what you've got.
Ma incearca asa un amalgam de toate senzatiile si imi vine sa rad cum lumea-i iniernata si plictisita si demult apusa. Mi-s asa... cam flower power 2day.
Wake up! Timpul e o chestie asa de plastilinica incat vi-l pierdeti aiurea batand ritmic pasul pe loc. Parca ma plimb printre ruinele unui oras inghitit de lava unui vulcan si nu gasesc decat gri si impietrire. O fi istoria frumoasa (bleah!) si arheologia interesanta (asta da), dar ce-ati zice de niste materii noi sau... poate nu. De ce nu va axati putin pe poezie, pe suprarealism, pe lipsa de logica, pe psihologie, pe ars timp intr-o eprubeta verde... pe...
Of, of... unde ne sunt visatorii???