1 martie 1990

Imi aminteam cum, acum o sumedenie de ani, cand eram in scoala generala, 1 martie era o zi dificila. De ce? Pentru ca pe langa carti/caiete/penar/pachet si ce altceva aveam indesat in ghiozdan, mai luam cu mine cand mergeam la scoala si o punga plina cu martisoare. Cu o seara inainte, acasa, stateam si le alegeam. Stiam exact pe care cui i-l dau. Le aveam alese, numarate, aranjate, cercetate pe toate partile. Apoi, cand ma intorceam acasa de la scoala aveam iar pungutza plina. Era tare nasol atunci cand nu-ti ieseau la socoteala. Ca parca nu stiu carei colege nu i-ai fi dat, dar ea, persoana mai buna si mai sufletista decat tine, ti-a adus. Si atunci ce? Aveam rezerve de obicei asa... 1-2 martisoare, dar daca se trezeau prea multe colege din clasa si din alte clase sa-mi dea..eu ce le dadeam? Pe langa o imagine de oana rosie pana in varfurile urechilor? Well... jenant.

Mai imi amintesc o data cand adusese tata un fazan si dupa ce l-a jumulit mama, penele mai faine le-am luat eu si-am facut martisoare pe care le-am trimis apoi tuturor matusilor, le-am dat la cateva profesoare si la vreo cateva colege. Doar celor care meritau. Restul au primit martisoare cumparate.

Azi, din departare si pentru cam -am trezit joi ca prin posta coletele ajung in 2-3 zile si 1 martie e sambata, i-am trimis mamei un martisor virtual. De fapt, o floare. Ceva de genul: -`->-,--@

Si i-a placut... Sau, cel putin, asa mi-a zis :)