Azi nu...

Azi nu alerg dupa tramvai sau metrou. Azi, timpul nu mai e impotriva mea si nici eu impotriva lui. Azi ne ignoram reciproc. Ne lasam doar in baza spatiului pe care sa-l exploram fara nici o constrangere. Azi nu mai privesc oamenii in ochi. Ma resemnez cu ideea ca oricat as incerca sa citesc undeva in strafundul irisilor lor ceva frumos, interesant sau macar uman, acolo nu exista nimic. Sau doar farame uitate de timp. Si cum azi ingor timpul, nici macar acele mici fata morgana nu mi se arata. Azi te abandonez, pentru ca la randul meu sa ma pot pierde si eu. Azi nu mai stiu sa zambesc frumos si sa raspund cu "da". Azi nu te mint si nici nu cred in cuvintele tale. Azi nu.
Iau pauza de la peretii patati intre care ne invartim, aruncand priviri, cuvinte, izbindu-ne. Azi nu mai sunt decat in mine, pierduta undeva. Azi nu ignor decat realitatea. Realul il iau ca atare.
Azi ma plimb in gradina, desculta, pe iarba. Azi ma asez pe pamant si-l simt rece, si intelept, purtand in el urme de trecut. Azi nu ma poate contrazice nimeni. Pentru ca azi nu purtam discutii. Azi cuvintele leviteaza pe langa mine si azi, nu ma ating. Timpanele-mi sunt surde in fata voastra. Doar azi. De maine promit ca am sa ma murdaresc pe maini si o sa va ating, o sa calc pe voi in timp ce va aud glasurile pierzandu-se pana pier, o sa va zambesc si-o sa cred in voi, o sa va privesc in ochi si-o sa citesc acolo tot ce n-o sa fie vreodata si-o sa zambesc. Si-o sa ma consider om.