Dintr-o ţară plină de pornografie s-a născut pâinea porno
Cuvintele pornografie, porno, au rădăcina în limba greacă: πορνογραφία (pornografia), care e un compus din πόρνη (pornē - prostituată sau pornea - prostituţie) şi din γράφω (graph - scriere). Din Grecia şi până în România, de atunci şi până acum, de-a lungul timpului, pornografia a trecut de la stadiul de simplu cuvânt care descrie un simbol obscen, sau o acţiune sau o persoană. Deja, pe plaiuri româneşti, timpul s-a deşirat de la “mioritic” la “pronografic”.
Ne reprezintă. Îl asociem cu orice alt cuvânt, persoană, acţiune, poate ideal. Avem pitici, profesoare, bătrâni, eleve, prezentatoare, vedete, experte şi reviste. Porno. Simple parcă nu au impact, sunt banale, depăşite. Dacă nu sunt în “tendinţele” cu iz adolescentin-obsedat, nu au efect, nu trezesc interesul. Ţara noastră a coborât de pa plaiurile mioritice, undeva mai jos. Şi din punct de vedere al trecerii de la oraş la sat, dar şi din punct de vedere moral.
E ca un copil, care în cruda pruncie a crescut la bunici, la ţară, iar acum, la adolescenţă, a ajuns la oraş. Plin de coşuri şi frustrări, ascunzând reviste interzise sub saltea. Pornografia cu ale ei deviaţii mai mult sau mai puţin bizare ne sufocă, ne intră în suflet prin mai toate simţurile. Vizual, auditiv, tactil. Trebuie să cercetăm, să exagerăm, să ne cunoaştem, într-un mod imberb şi ruşinos, întins progresiv spre murdar.
Mai nou, ne exportăm adolescenţa bezmetică şi plină de frustrări dincolo de graniţe. Să fie pornografie românească, cu nume românesc. Avem prostituate, lucrătoare într-ale pornografiei în Spania, iar una dintre ele, care face vâlvă în presa de la ei şi de la noi se cheamă simplu, românesc cu iz sofisticat parizian - Franzeluţa.
Fata îşi câştigă existenţa de zi cu zi şi pâinea. Una bună, franzelă. Franzeluţă. Oare cât timp mai trece până o să ne lecuim? Sau, şi mai trist, cât timp mai trece până când, la chioşcul de la colţul blocului, sex-shopul o să fie înlocuit de un butic dichisit interesant şi ieftin, la care, cetăţenii cu drept de vot o să cumpere franzelă în formă de domnişoară cu… forme. Sună bolnav, morbid şi incredibil de realizabil la noi, pe plaiuri coborâte de la munte, căzute direct în nas, în faţa unui Eros de buzunar, care şi-a pierdut semnificaţia.
Ne reprezintă. Îl asociem cu orice alt cuvânt, persoană, acţiune, poate ideal. Avem pitici, profesoare, bătrâni, eleve, prezentatoare, vedete, experte şi reviste. Porno. Simple parcă nu au impact, sunt banale, depăşite. Dacă nu sunt în “tendinţele” cu iz adolescentin-obsedat, nu au efect, nu trezesc interesul. Ţara noastră a coborât de pa plaiurile mioritice, undeva mai jos. Şi din punct de vedere al trecerii de la oraş la sat, dar şi din punct de vedere moral.
E ca un copil, care în cruda pruncie a crescut la bunici, la ţară, iar acum, la adolescenţă, a ajuns la oraş. Plin de coşuri şi frustrări, ascunzând reviste interzise sub saltea. Pornografia cu ale ei deviaţii mai mult sau mai puţin bizare ne sufocă, ne intră în suflet prin mai toate simţurile. Vizual, auditiv, tactil. Trebuie să cercetăm, să exagerăm, să ne cunoaştem, într-un mod imberb şi ruşinos, întins progresiv spre murdar.
Mai nou, ne exportăm adolescenţa bezmetică şi plină de frustrări dincolo de graniţe. Să fie pornografie românească, cu nume românesc. Avem prostituate, lucrătoare într-ale pornografiei în Spania, iar una dintre ele, care face vâlvă în presa de la ei şi de la noi se cheamă simplu, românesc cu iz sofisticat parizian - Franzeluţa.
Fata îşi câştigă existenţa de zi cu zi şi pâinea. Una bună, franzelă. Franzeluţă. Oare cât timp mai trece până o să ne lecuim? Sau, şi mai trist, cât timp mai trece până când, la chioşcul de la colţul blocului, sex-shopul o să fie înlocuit de un butic dichisit interesant şi ieftin, la care, cetăţenii cu drept de vot o să cumpere franzelă în formă de domnişoară cu… forme. Sună bolnav, morbid şi incredibil de realizabil la noi, pe plaiuri coborâte de la munte, căzute direct în nas, în faţa unui Eros de buzunar, care şi-a pierdut semnificaţia.
Comments