Call in sick. Can't come 2 work. My nose is running. Gotta run after it and catch it

Vineri dimineaţa, domnul Grigorescu Matei se uita admirativ în oglindă: părul grizonat, zâmbetul perfect, cumpărat scump de la cel mai bun dentist din Oradea, maxilarele puternice, masculine, nasul acvilin. Toate strigau, parcă "succes". Îl avea, se bucura de el şi se simţea bine.
Şi-a pus o ceaşcă de cafea, a zâmbit din nou. Începea o zi frumoasă. Ultima din săptămână. S-a aşezat pe fotoliu, a luat telecomanda şi a dat drumul la televizor. S-a uitat pentru câteva fracţiuni de secundă la ceas. Mai avea 15 minute până să plece din casă.
"Cu toate că iarna ar trebui să îşi facă simţită prezenţa, afară sunt 20 de grade, iar parcurile sunt pline. Zilele trecute, foarte mulţi angajaţi au anunţat că sunt bolnavi şi nu pot să ajungă la serviciu, pentru a putea să profite de ziua frumoasă." Vocea prezentatoarei parcă i-a atins un loc dureros. Ieri, trei angajaţi de-ai săi îl sunaseră să-i spună că sunt răciţi şi nu se pot ridica din pat. Astăzi, la prima ora, unul dintre ei a revenit cu un apel. "Să trăiţi! Ştiţi, domnule Grigorescu, mi-e şi jenă să vă spun... Nici astăzi nu mă simt bine..." O voce răguşită, un ton plâns, penibil. "Stai liniştit, Mariuse. Rapoartele alea aşteaptă şi până luni, că n-o fi sfârşitul lumii! Sănătate şi mai uşor cu ţigările alea, mă auzi?"
Cam atât. Scurt. S-a simţit bine. Era un şef bun. Model. Un lider perfect. Un om de excepţie şi... şi acum asta. În timp ce o venă i se evidenţiase pe gât, sună iar telefonul.
Câteva secunde de tuse seacă, apoi o voce, parcă de unde de departe. "Bună dimineaţa. Domnule Grigorescu, mă simt rău. Am febră, mi-e frică să nu fi prins vreun virus. Mi s-a făcut rău şi când mă rădeam azi-dimineaţa. Tuşesc ca un tebecist. Aş vrea să vă cer câteva ore (pauză, tuse) libere pentru ca să dau o fugă la doctor".
"Ascultă, Cornea! Dacă vă înţeleg mereu, voi aţi început să mă luaţi de fraier! Munca e muncă. Doctorii lucrează şi noaptea. La şapte când scapi de la serviciu poţi să vezi câţi medici vrei tu. Poţi să-i vezi pe totţi dacă asta te face să te simţi mai bine!" Şi a închis nervos.
Ajuns la birou s-a cufundat în treabă, nu înainte de a-i privi nervos pe cei care lipsiseră joi.
Cornea, îmbujorat, cu sudoarea curgându-i pe frunte, stătea la birou şi trăgea de un ceai. Câteva ore mai târziu, bărbatului i s-a făcut rău şi era cât pe ce să leşine. Domnul Grigorescu a mers la el, şi-a cerut scuze şi l-a trimis acasă. Târziu, la buletinul de ştiri era un material filmat într-un parc. Pe o bancă, stătea fără griji, Marius cu otipă blondă, "bolnavă" probabil şi ea.

Povestea e ficţiune, bineînţeoles. dar porneşte de la o idee reală. Zilele trecute, pentru că afară era frumos, mulţi britanici au sunat să spună că sunt bolnavi, pentru a se învoi de la serviciu. Astfel, au câştigat o zi liberă pe care au petrecut-o afară.
Motivul pentru care am scris toată povestioara asta e următorul: când, de ce, cum şi în cine să ai încredere? Poate-s eu mai pesimistă, dar în afară de două persoane (mama şi tatăl fiecăruia dintre noi) nu ar trebui să avem încredere oarbă în nimeni. Dar, totuşi, când, în cine, de ce şi în ce condiţii?

Comments

Popular posts from this blog

HELP! Glume, bancuri si altele asemenea...

Sandy Belle :)

De 1 iunie e ziua barbatului, pentru ca ei raman TOATA VIATA copii