A venit primavara. Pasarile calatoare se intorc din tarile calde (bronzate, relaxate si cu cadouri pentru cei dragi) , in stoluri cu forma de V care brazdeaza cerul senin (atunci cand nu e innorat) . Pajistile sunt acoperite cu un covor verde (plin de pamant si praf) , brodat ici-colo cu flori de diferite culori (limitate, pentru ca flori gri si negre, spre exemplu, nu prea se gasesc) . Primii care si-au scos sfiosi capul prin stratul de zapada au fost ghioceii, vestitorii primaverii. Pomii s-au imbracat in haine de sarbatoare (costume populare pastrate la naftalina prin cine stie ce muzeu al taranului roman) . Crengile sunt pline de flori din care, la vara, vor creste fructe pe care (in mod logic, temporal si cursiv) taranii le vor culege voiosi (sau, ma rog, in functie de starea lor din ziua respectiva. Atata le trebuie sa se scoale cu fatza la cearsaf sa-mi strice mie compunerea!!!) Ce, nu va aduceti aminte de compunerile cu anotimpuri? Doar azi e prima zi de primavara, nu?
La culcare, Rares asculta o poveste. Si apoi cere "încă dată” și ”încă dată”. Și ca ”încă dată” să nu fie de prea multe ori, poveștile clasice au devenit adevarate romane cu tot felul de personaje noi. Și, pe langa asta, uneori sunt interactive. Cel mai des asculta Scufița Roșie. Ei bine, povestea incepe cam asa A fost odată, ca niciodată, că dacă nu ar fi fost nu s-ar fi povestit. A fost o fetiță care avea... R - O fiță Așa.. o scufiță. Și ce culoare avea scufița? R - Roșe O scufiță roșie. Și din cauza asta o chema... R - Fița Roșe Bun. Și povestea continuă cu mama care-i dă coș cu merinde și medicamente pentru bunicuță, cu lupul care o convinge pe Scufiță să culeagă flori pentru bunică și ciuperci ca să facă o ciulama si multe altele despre care nu ați auzit, pentru că nu s-a povestit. In fine. Scufița Roșie de azi a decurs cam așa: A fost odată, ca niciodată, că dacă nu ar fi fost nu s-ar fi povestit. A fost o fetiță care avea... R - Ouă Cum să aibă ouă? Avea ...
"Muza? Viaţa, misterioasa şi miraculoasa viaţă. Locuiesc în abis şi pictez ceea ce văd cu mintea; pentru mine arta este o viziune, un act de generozitate, un exerciţiu suprem al libertăţii proprii, o mare capacitate de a iubi. Temele mele sunt cele pe care mi le oferă natura cu spectacolul ei infinit.” (Sabin Balasa) In urma cu vreo 5 ani, tatal unui prieten mi-a spus ca ii amintesc de picturile lui Balasa. Asta a fost prima impresie pe care i-am lasat-o cand m-a cunoscut. Numele il stiam, picturile nu. M-am inrosit probabil, si datorita asemanarii mele cu picturile, ceea ce se voia a fi un compliment, si datorita faptului ca habar nu aveam ce si cum picteaza nenea asta. M-am interesat ulterior succint, am uitat, imi mai aminteam din cand in cand, insa nu mi-a atras niciodata atentia in mod deosebit. Zilele astea, odata cu moartea lui Balasa, mi-au revenit in minte cuvintele domnului V. Si-am stat si-am contemplat (pe internet, pe site-ul pictorului) cateva tablouri. Si ma gandea...
Comments