Nu mai rimeaza...

Nu mai rimeaza timpul de acum cu timpul peste care am trecut
pe care l-am tras in piept si care ne-a inundat plamanii.
Pana si bataile inimii ne sunt altfel.

Nu mai rimeaza versurile, uniformele scolarilor,
manualele si trecerile de pietoni.
Nu mai rimam intre noi, nu ne mai aseamana nimic...
Nici macar o litera, nici macar o pereche de pasi.

Aleile parcurilor sunt deseori goale
si zapezile raman albe, atunci cand sunt... necalcate.
Poate nici cerul nu mai rimeaza cu pamantul.
Poate din cauza asta nu mai ninge,
Poate din cauza asta nu mai stim sa privim in sus.

Nu mai exista idei, cuvinte, alegeri, soapte,
zambete si nici ceaiuri dansante.
Nu mai exista bunici cu parul alb si pus pe bigudiuri
adolescenti care se inrosesc la primul sarut
si prajituri fara E-uri.
Nu mai exista limite, nu mai exista inceputuri.
Nu mai existam noi, nu mai exista continuitate.

Ne-am pierdut, aruncati in Univers, ca un sirag de perle false
Rupt si zvarlit la gunoi de o femeie pretentioasa.
Rimele s-au adancit in timp, in urma, in spatiu, inapoi
incat nu mai putem sa le culegem
sa le incrucisam, sa le cautam perechile
si mai ales, e din ce in ce mai greu sa pui, la final, punct.