Nope, I'm not losing my mind, I'm just happy and out of time

Să treacă timpul. Acum, câteva ore, câteva zile, câteva luni. Să treacă. Aşa de simplu şi uşor de parcă s-ar întoarce. Sa se faca 20.30 sa plec spre casă, să se facă vară să am concediu, să se faca mâine să nu mai fie azi, sa se faca 2013 ca sa schimb prefixul. Aşteptam, căutam, fugeam printre filele timpului ca o furtuna. Si-acum stau şi-l las să se desfăşoare cum o vrea el.
Mereu ne uităm la ceas şi tragem de timp ca bezmeticii "treci, mă, mai repede!!!" Să-l măsuram cum vrem noi, să-i stabilim pasul. Să treacă aşa ca un fulger vreo câteva zile şi apoi să se lungească aşa ca o gumă de mestecat lipită de asfalt şi de talpa noastra.
Nici nu mai ştiu, nici nu mai înţeleg, nici nu mai vreau. Mi-s aşa de fără timp încât parcă-i vid până când o să prindă contur cumva. E fain să fii aşa atemporal şi să pluteşti ca o pană. Să fii uşor şi fără nici o treabă (fără nici o grijă-i cam imposibil). Să treacă, să vină, secundele să te lovească peste faţă şi minutele să-ţi indoaie genunchii. Când te rupi complet de timp, devii oarecum "aom", nu neom, nu inuman. Aşa... aom, sau poate supraom. Poate că ăsta-i scopul, până la urmă, asta-i reţeta şi-i bine, chiar dacă nu e corect. E o chestie pe care ar trebui să ţi-o permiţi. Să fii deasupra de toate şi timpul să treacă aşa cum o vrea el.
Poţi? Vrei? Încerci, măcar, să faci asta? Just... do it :p. E ireal de bine încât uneori mă intreb dacă merit toată libertatea asta. Alteori, însă, stau şi ma bucur de ea şi nu îmi mai pun nici o întrebare. :)

Comments

Popular posts from this blog

HELP! Glume, bancuri si altele asemenea...

Sandy Belle :)

De 1 iunie e ziua barbatului, pentru ca ei raman TOATA VIATA copii