Fire. De iarba, de nisip, de timp... de om

Mi-ar placea sa fiu un fir de iarba, verde, pe o pajiste imensa si sa ma pierd in multitudinea celorlalte fire. Sau un fir de nisip... sau sunetul dintr-o scoica, ascuns si auzit, rar, de trecatorii de pe plaja, care ar asculta cateva secunde si apoi ar arunca scoica pe nisipul ud, amestecat cu alge. Nestiut, neinteresant, necomentat, necriticat.

Ar fi interesant daca oamenii ar avea puteri supraumane... si daca ar fi asa, cred ca as renunta la zbor pentru dematerializare. Sa dispari pur si simplu, sa te faramitezi in atomi si molecule si sa ajungi la un moment dat egal cu vidul. Sa fii atat de mic incat sa nu fii recunoscut, numit, studiat.

Sa poti sa fugi, sa te ascunzi, sa dispari e un lux atat de mare incat cine si-l permite? Iar cei care si-l permit, rareori il vor.