Moartea amintirilor... deziluzia iluziilor ce pier

Sunt comunişti. Aşa spun unii, despre moşii şi babele care comentează diverse - ca băiatul ăla are cercei, că fata aia şi-a pus belciug în nas, că blonda de la patru poartă fuste până la buric - Sunt comunişti la 40 de ani moşii şi babele, iar când te apropii şi tu cu paşi repezi de vârsta senilităţii, ea se extinde şi se întinde. Cei de 45 sunt în floarea vârstei, iar când moare cineva de 69 - vârsta, nu poziţia- , spui că era încă tânăr/ă.

Dar nu despre vârstă vooiam să vorbesc. Ba pardon, despre vârstă, dar nu aşa. Asta era o introducere evidentă pe care o simţim şi o ştim şi noi şi, eu cel puţin, mă încadrez în aceşti comunişti de ceva vreme - nu neapărat ca vârsta, ci ca ideologie - .Schimbările sunt aiurea pentru că noi am trăit ceva mai frumos - zicem noi, plictisitor zic tinerii :D - .Astfel, mă gândeam de ce ne deranjează - sau fie, mă deranjează - schimbările din oraş/e.

Pasaje pietonale, sensuri giratorii, clădiri noi construite şi vechi dărâmate, magazine dispărute ş.a.m.d. Nu că m-ar influenţa vreo linie nouă de tramvai 20, spre exemplu, sau un petec de iarbă în mijlocul unei intersecţii banale din trecut. Mă enervează faptul că, schimbările astea ajută la moartea amintirilor. Asta era ideea - si nu aveam titlu, deci ăsta o să fie / e deja când citiţi voi - .

Anyhow. Amintirile sunt grafice în cele mai multe cazuri. Sau chiar dacă sunt determinate de un cuvânt, un miros samd, tot grafice ajung într-un final. So, acestea fiind zise, si asa fragilele amintiri, le legi de intersecţia x unde ai facut nu stiu ce. Sau banca y din parcul z. Si cand toate astea se schimba, se modernizează sau dispar, tu nu ai de ce sa iti mai legi amintirile. Si parca ele isi pierd din viata... din puterea de a te trage acolo, inapoi, in sufletul tau unde stau stivuite care pe unde are loc.

Mai mult, tot referitor la amintiri. Lucrurile faine, chiar daca stii ca nu mai sunt posibile pentru ca timpul, oricum ar fi el, nu se mai intoarce - din ce stim noi - si cand vezi locul y, iti vine amintirea w si te gandesti ca pqarca, totusi, lucrurile frumoase sunt posibile. Pentru ca s-au petrecut acolo si se mai pot petrece - chiar daca nu e asa, noi ne mintim singuri frumos, fara sa ne dam seama pentru ca psihicul nostru ne salveaza zilnic din toate mizeriile - .Si cand tu ajungi in locul cutare si nu mai e copacul respectiv, amintirea ta ramane atat. Amintire, moarta, fara viitor si fara posibilitatea ca acolo, unde stii ca frumosul exista, sa se mai poata petrece ceva. Si... atunci ce sa faci? Doar frumosul si placutul nu se ivesc asa, peste tot. Au nevoie de locuri. Locuri care mor.

Fara motiv, am tot repetat cuvantul intersectii. N-am idee de ce si nici amintiri... desi am avut un cosmar, în ultima zi din cls IV care se petrecea intr-o intersectie si la serbare, la final de an, m-am tot gandit la el

Comments

Popular posts from this blog

Opreste-te, clipa! Esti atat de frumoasa!

Scufita Rosie - varianta pentru adulti, versiunea lui Rares

Furiously Happy. Or not.