Trecuse atât de multă vreme de când a plâns ultima oară încât nu mai reușea nici să viseze cum e să-i curgă șiroind lacrimile pe obraji și-odată cu ele să fugă tristețea, deznădejea, furia, gelozia, neputința, incertitudinea… Să se reverse din suflet furișându-se prin colțurile ochilor ca niște motani flămânzi de hoinăreală, care ți se strecoară printre picioare când sună la ușă un curier. Învață, luptă-te, încearcă, nu renunța! Dacă o să ai un job bun, o să-ți permiți să râzi cu gura până la urechi, cu voce tare și caraghioasă. O să plângi un râu și-o mare la un loc. O să chiui alergând prin iarbă în picioarele goale călcând furnici nevinovate. O să reverși atâtea sentimente încât la un moment dat o să ai impresia că ai devenit atât de ușor încât plutești. Cam așa sunau îndemnurile părinților când copii apatici cu ochi triști și guri răsfrânte din colțuri nu înțelegeau de ce liniștea îi doare atât de tare și de ce nu pot primi și ei, cum vedeau la alții, câteva minute de...
Comments