Grefuri dulci... dulci-acrisoare? (by Dumitru Angelescu)

Am tot spus ca scriu si scriu si scriu despre cartea asta. Si timpul a trecut si voila... finally!

Grefuri Dulci e "o fabuloasa carte, scrisa de un autor minunat, destept, inalt si frumos". Asta scrie pe ultima coperta.

Imediat cum am deschis cartea - trecand peste mirosul de carte noua, which is sooo great - eram convinsa ca nu o sa o las din mana. Primele pagini sunt scrise intr-adevar, minunat. Am lasat-o din mana, nu pentru ca nu mi-ar mai fi placut, dar, nah, am avut ceva treaba.

Restul paginilor, pana la final, le-am citit undeva, intr-un pat suspendat din Barcelona - da, si despre vacanta asta tot zic ca scriu pe blog - si nu mi s-au mai parut minunate. Ideile lui Mitus sunt foarte faine, dar, mi s-a parut mie - evident, ca nu scriu parerile altcuiva - ca se pierde uneori printre cuvinte si s-a cam... fie grabit pe alocuri, fie a insistat prea mult. In mare, cartea seamana cu personajul principal. Te si atrage, te minte frumos si uneori ti se pare enervanta si banala.

As recomanda-o, dar mi se pare trist ca asa cum orice proiect e inceput cu entuziasm si apoi lucrurile parca devin banale, normale si de zi cu zi, asta se mai intampla si in paginile Grefurilor dulci, facandu-le, uneori, dulci-acrisoare - nu ca nu ar ar fi un gust placut -. So, mi-ar fi placut ca toate paginile - cate or fi ca sunt in redactie si nu am cartea cu mine - sa aiba aceeasi forta si acelasi tip de umor ca primele cateva.

Umorul se pastreaza, cavalerismul ieftin - fara a vrea sa exprim ceva peiorativ -, personajul atat de uman si ancorat in realul de langa noi, presarat pe ici pe colo cu vise si exagerari "din condei" ramane si el true. Ceva se pierde insa, putin din farmec, mie asa mi s-a parut. Se simte o graba cu iz telenovelistic care, daca ar fi sa unim primele 10 pagini, spre exemplu, cu ultimele 10, ai crede ca lucrurile se petrec in alt roman. Sau, in aceeasi familie, dar prin unghiuri diferite ale doi membri care locuiesc, unul in E si altul in NV :) Da, asa e, omul - personajul - evolueaza. Si ca sa nu fiu complet rea, e un personaj spumos, interesant, intrigant pe alocuri, misogin si cel mai mare iubitor al femeii in acelasi timp. Il poti savura usor, fara probleme, vei schita un zambet pe ici pe colo si din cand in cand, poate te vei confunda cu cate vreo idee exprimata intr-un stil care, ca incadrare si fel de-a scrie, ramane constant. which is good again :)

Ati prins ideea. Asa am simtit-o eu. Ca om si atat. Cititor. Cititi si voi si lamuriti-va singuri!

Comments

Popular posts from this blog

Opreste-te, clipa! Esti atat de frumoasa!

Scufita Rosie - varianta pentru adulti, versiunea lui Rares

(lat) Gravida ( plural - gravidas/gravidae) - boala care le transformă pe femei în graviduțe