Anotimp
Uneori era suficient sa fie toamna. Alteori, vara rezolva orice problema, iar iarna te primea cu bratele albe si calde. Da, da, calde.
Candva, imi ordonam ideile, simtirile si asteptarile in functie de anotimpuri. Primavara era cu Paste si Inaltari, cu ziua mea si cu asteptarea a ceva. Poate era cea mai banala. Ca un fel de zi de marti, cand stii ca luni a trecut si miercuri e mijlocul saptamanii, cum spun nemtii mittwoch, renuntand la tag-ul celorlalte zile. (tag - zi). - pentru cei care lucreaza de luni pana vineri si basta.
Vara incepea brusc pe 15 septembrie, cu mirosul aberant de garoafe din coronita, cu izul perfect al cartilor noi, primite premiu si cu ideea unei vacante cu nisip si valuri urmat de fan, fan, fan si toata natura din lume.
Toamna era perfecta pentru ca incepea scoala. Toamna era 15 septembrie, seri cand soarele se ducea repede la culcare si te lasa sa-ti faci lectiile cu lumina aprinsa, cu luna furisandu-se haotic prin geam, cu casetofonul dat pe radio si caseta blank inauntru sperand ca prinzi ceva fain sa inregistrezi. Cu frunze.
Iarna era Craciun, iarna era omat moale, iarna era calda si... infofolitoare.
Compunerea de mai sus cu iz de copil banal sau bleg e asa... ca o idee a faptului ca atunci asteptam sa vina un anotimp si ma bucuram de el. Acum, intrand in randul lumii aproape de tot astept sa treaca doar.. timpul. Si sa vina o clipa, nu un anotimp. O zi sau poate cinci zile de concediu care sa treaca si ele, neobservat. Astepti asa, aiurea, sa mergi galopand spre moarte... or something... ANYTHING. Dar, all in all, in absurditatea ideii, sunt o farama fericita. Si e de ajuns cat, uneori, sa umbrasca celelalte farame.
Candva, imi ordonam ideile, simtirile si asteptarile in functie de anotimpuri. Primavara era cu Paste si Inaltari, cu ziua mea si cu asteptarea a ceva. Poate era cea mai banala. Ca un fel de zi de marti, cand stii ca luni a trecut si miercuri e mijlocul saptamanii, cum spun nemtii mittwoch, renuntand la tag-ul celorlalte zile. (tag - zi). - pentru cei care lucreaza de luni pana vineri si basta.
Vara incepea brusc pe 15 septembrie, cu mirosul aberant de garoafe din coronita, cu izul perfect al cartilor noi, primite premiu si cu ideea unei vacante cu nisip si valuri urmat de fan, fan, fan si toata natura din lume.
Toamna era perfecta pentru ca incepea scoala. Toamna era 15 septembrie, seri cand soarele se ducea repede la culcare si te lasa sa-ti faci lectiile cu lumina aprinsa, cu luna furisandu-se haotic prin geam, cu casetofonul dat pe radio si caseta blank inauntru sperand ca prinzi ceva fain sa inregistrezi. Cu frunze.
Iarna era Craciun, iarna era omat moale, iarna era calda si... infofolitoare.
Compunerea de mai sus cu iz de copil banal sau bleg e asa... ca o idee a faptului ca atunci asteptam sa vina un anotimp si ma bucuram de el. Acum, intrand in randul lumii aproape de tot astept sa treaca doar.. timpul. Si sa vina o clipa, nu un anotimp. O zi sau poate cinci zile de concediu care sa treaca si ele, neobservat. Astepti asa, aiurea, sa mergi galopand spre moarte... or something... ANYTHING. Dar, all in all, in absurditatea ideii, sunt o farama fericita. Si e de ajuns cat, uneori, sa umbrasca celelalte farame.
Comments