Aşa-i că te roade curiozitatea? JUST DON'T!

Am spus mereu că NU, că eu voi fi ferită de asta şi, uite, ca o glumă proastă, destinul s-a gândit să îmi facă o surpriză.
Am plâns aproape două săptămâni. Acasă, pentru că la serviciu uiţi despre.

Apoi am început să simt aşa, din ce în ce mai mult, cum totul se sfârşeşte şi să îmi amintesc de toate articolele alea care se voiau a fi emoţionale, cu oameni care erau pe moarte. Şi lor li se sfârşea viaţa şi făceau tot felul de liste. Să-mi fac şi eu? Cam aiurea în momentele astea, să începi să te gândeşti la ce nu ai făcut până atunci şi să faci totul brusc. Nu ai timp, nu ai resurse şi, mai ales, nu mai ai energie. Şi, printre altele, nici nu mai ai voie să-ţi periclitezi şi mai mult starea şi aşa semi-deplorabilă.

Şi ce e de făcut? Ei bine, sunt ore în are poţi să ignori, dar nu ai cum să uiţi şi, mai ales, nu are cum să-ţi treacă. EVER.

Şi apoi îţi vin în minte toate deciziile, proaste sau nu, care au dus, cumulat, la rezultatul prezent, dar oricâţi de "şi dacă..." nu ar rezolva nimic. Nu e ca şi cum ai reuşi, prin puterea gândului, să inventezi o maşină a timpului care să te ducă... unde? Să ce?

Iţi dai seama cum ai pierdut multă vreme timpul, cum o etapă mare, mare, din viaţa ta se sfârşeşte pentru totdeauna şi te-ai purtat mereu ca şi cum ai trăi veşnic aşa într-un fel de suspensie stupidă. Ei bine, nu, eşti trezit la viaţă, brusc, şi realizezi că eşti un idiot, că lucrurile tind să depindă de timp şi timpul tinde să producă evenimente, aşa de capul lui, doar pentru că sunt la timpul lor.

Dacă până acum nu mi-aş fi dorit să fiu altcineva, cu toate minusurile, defectele şi neplăcerile personale, pentru că nu aş fi vrut să mă pierd pe mine, în narcisismul în care scald de când mă ştiu, acum mă uit deseori la oameni pe stradă, în metrou sau aiurea, oriunde, şi mă gândesc că, orice ar avea, nu poate fi chiar atât de groaznic. Ei bine, printre altele ştiu că mă înşel şi probabil unii dintre ei chiar au chestii şi mai groaznice. Sau poate că nu...

Pe lângă starea asta psihică de doi bani (pentru că, în mod surprinzător fizic mă simt încă bine) oamenii au diverse comportamente total aiurea.

Aşa sunt unii: 

Oare de ce nu poate să mă lase lumea în pace şi să accepte în linişte faptul că nu am chef să vorbesc despre asta, pentru că nu e o bucurie, să nu se mai întrebe pe la colţuri, cei care nu ştiu, ce am păţit (oare chiar nu pot să doarmă liniştiţi dacă nu ştiu care-i starea mea fiziologică?!) Nu-s persoană publică, nu-s vedeta ta preferată, nici aia pe care o urăşti din suflet, nu îţi ordonezi clipele în funcţie de ale mele aşa că stai liniştit la locul tău!
Aşa sunt alţii:
Se poartă de parcă aş avea un fel de bacterie care îmi mănâncă demnitatea şi creierul şi sunt mai puţin om. Găsesc scuze pentru lucruri stupide în ideea că văd eu totul altfel. Ascund mici şi mari mizerii spunându-ţi să nu îţi baţi capul cu ele, pentru că sunt prostii şi pentru că în starea ta, nu trebuie să te enervezi, că îţi face mai rău. Sau te omit în luarea unor decizii, îţi pun diverse piedici, profită de faptul că, în curând, o să scape oricum de tine şi de ce să nu înceapă de pe acum? Nu că nu te-ai fi aşteptat, dar totuşi, acolo undeva, te gândeai că poate eşti tu paranoic. Ei bine, nu ai fost nici pe departe... din păcate. 
Aşa sunt alţii:
Ok, si daca te enervezi si incepi sa ma critici ca nu se gandeste/vorbeste aşa, că nu trebuie să vezi negativ toată povestea, ce crezi că rezolvi? Brusc, după 30 de ani, o să mă schimb, o să devin o altfel de persoană? Cum crezi că poţi să obligi pe cineva să simtă chestii aşa pentru că nu se cade să simtă cum simte de fapt? Nu-s nebună, nici iraţională. Sinceritatea asta doare şi e aiurea, ştiu, dar realitatea mă doare pe mine mai mult decât te doare pe tine sinceritatea mea. Şi da, bineînţeles că o să fac ceea ce trebuie (cum de altfel mereu am făcut si deseori a fost greşeală... ştiu, acum, nu e greşeală, acum chiar trebuie). Dar chit că o să fac ce trebuie nu ai cum să mă obligi să simt şi să gândesc altfel.

Şi atunci apar momente în care îţi dai seama că clipele alea negre în care îţi doreai să ai starea pe care de altfel o ai, tocmai pentru a scăpa de tot şi de toate, s-au adeverit. O fi bine? Ţi se întâmplă asta aşa, pentru că ţi-ai dorit? Şi, atunci, de ce nu ţi se întâmplă şi lucrurile bune pe care ţi le doreşti în momente de furie?  Şi, atunci, măcar puţin, parcă începi să te bucuri că o să scapi de tot şi de toate.

În acelaşi timp, apar momentele în care te gândeşti câte trebuie să înghiţi, cât de patetic, subuman şi stupid este totul uneori. Şi cum ai vrea să poţi să dai sentinţe dureroase, să ai aşa, o putere magică şi să îi faci pe invidioşi, meschini şi mai ales pe proşti să simtă 24 de ore sila şi durerea de suflet pe care o simt ceilalţi din jurul lor când îi aud sau pur şi simplu văd. Da, nu ar înţelege nimic... Şi, totuşi...

Revenind. Bucket list e o tâmpenie de film şi de cazuri excepţionale - doar de asta se scrie despre ele, pentru că-s rare -. Oamenii îşi mai dau un văl jos de pe faţă în cazuri excepţionale şi nu ştii dacă să te uiţi la ei ca la circ şi să râzi sau să te îngrozeşti. Întâmplările, proaste sau nu, cum e cazul meu acum, nu sunt neapărat la fel de proaste precum deciziile luate de-a lungul timpului. Nu, nu! Rectific. Nu sunt nici pe departe la fel de proaste. Ok, că-ţi distrug tot universul? Păi... sincer acum, universul, lumea asta în care mă bălăcăresc zilnic oricum e regretabilă, singurul univers încă valabil este cel interior şi, până la urmă, pe ăsta nu ţi-l poate fura nimeni. Nici o întâmplare şi, mai ales, nici un fel de decizie proprie proastă.


Şi acum, hai! Cine mai pune întrebări, cine nu a priceput mesajul?

Comments

purliv said…
Habar nu am ce te framanta acut, dar stiu ca narcisismul tau e singurul (ceva) care te poate scoate din starea asta. Stii cat de bine te simti tu cu tine si cred ca e un avantaj pe care il avem noi, cei ce gandim/simtim asa, fata de altii/ceilalti. Daca vor sa guste din noi, fie sa aiba cea mai satisfacuta papila, fie cea mai toxica toxinfectie alimentara.
Anonymous said…
Disimularea... Atunci cand nu spui ce simti fata de o anumita situatie esti muuult mai protejat - si tu, si ceilalti - pentru ca nu mai au ce sa mai judece...
In rest, iubeste mult si va fi bine!

Popular posts from this blog

HELP! Glume, bancuri si altele asemenea...

Sandy Belle :)

De 1 iunie e ziua barbatului, pentru ca ei raman TOATA VIATA copii