Oana Dixit

Acum 126 de ani, pe 17 septembrie 1881 (sau 04 septembrie cum mai zic unii) se nastea la Bacau, Gheorghe Vasiliu, cel care a devenit in paginile literaturii romane George Bacovia. Pe langa textele de la scoala si alte insemnari cu referire la Bacovia, eu insumi dedicandu-i acum 7 ani un eseu de vreo15 pagini publicat prin nu mai stiu ce revista culturala de prin capitala, am avut ocazia sa aflu mai multe lucruri despre el, poetul toameni si al schizofrenicilor, al ftiziei si al plumbului, al zapezii murdare de sange, undeva langa un abator. Un alt om de cultura, caruia, din pacate, ii placeau pre mult copiii - dl Tudor Opris - (sigur ati avut sau aveti in biblioteca niste volumase cu Lumea Animalelor and so on scrise de el), a fost nasul lui Bacovia. Ma rog, nu el. Tatal lui, generalul Opris de prin zona Campulung, venit la Bucuresti. Tudor Opris mi-a povestit multe intamplari petrecute alaturi de Bacovia si sotia lui, Aghata Grigorescu-Bacovia. La un moment dat, intr-o criza literara ...

"Aceasta reclama va exista si maine. Dar tu?" E cea mai sadica intr-un sens absolut negativ. Fa-ti nene asigurare, ca maine da masina peste tine, cazi intr-un canal, te prabusesti cu avionul, te intoxici, te injunghie unul pe strada dupa ce-ti fura ceasul, portofelul si mobilul, te musca un sarpe veninos, te ineci si MORI, MA, MORI! si a ta familie indurerata nu o sa primeasca nimic, ma, nimic! Faceti-va asigurare, nu zic nu, dar nu in ideea ca maine nu o sa mai existati. Vine o ploaie si anuntul ala se duce, il picteaza unii cu grafitti, se enerveaza un smecher si-l rupe, plateste o alta firma mai mult si cumpara spatiul publicitar. Maine, ca si azi de altfel, totul e posibil. Treci mai departe! S-a facut verde la semafor si tu stai cu ochii la reclama asta stupida!

Scriam mai demult pe undeva pe net ceva intitulat "Home is where your heart is"... , concluzia fiind ca nu am home, sau poate doar heart. Si era ceva de genul urmator: M-am surprins de atatea ori zicand "merg acasa" incat m-a cuprins putin un sentiment de dezradacinare... Acasa merg la Targu-Jiu, acasa merg la Cluj la bunici - pe vremea cand scriam asta inca mai aveam la cine sa merg... -, acasa merg la " casa de weekend " de la munte pe care si-au facut-o ai mei pt ca numai in weekend, de cateva ori pe an, ajung pe-acolo, acasa merg in Bucuresti in fiecare seara de la serviciu... Pana la urma ma simt prinsa intre sentimente si amintiri uneori contrarii, fara sens sau perspectiva si tragic e faptul ca niciuna dintre aceste "acasa" nu e casa mea. Merg la parinti, merg la bunici, merg unde stau cu chirie. Daca ar fi sa-mi caut un punct de sprijin imi gasesc doar in franturi de gand si sentimente uitate sau lasate pe cine stie unde. Si, de fiecare...

Departe, in timp. Uneori, insa, timpul nu e suficient si trebuie si spatiu. In curand, poate, o sa las in urma tot ce-a fost, ca sa zic asa. Si nu-i o chestie trista. E un inceput frumos si promitator care, de fapt, e in cea mai mare ceata. S-ar putea sa-mi umplu valizele cu tot ce-am fost si sunt si am si sa ma mut pe undeva pe langa Cismigiu... Si-am zis ca mi-a placut Londra, pentru cum arat orasul si pentru ce mi-a readus mie. Un pic de incredere si je m'enfische-ism de care aveam nev oie. In Londra se mananca mult spanac. Si mie-mi place spanacul. Cafeaua e cam aiurea si fara gust dar oricum eu nu sunt fan cafea si amenzile pentru fumatul in zonele interzise (adik mai peste tot) sunt exorbitante. La expozitia unde am fost, DSEi London, am vazut atatea arme si echipament militar de-mi venea sa... dau o spargere :) Desi era militarie mare la intrare peste tot. O hala imensa cu peste 2000 de standuri cu tancuri, arme, machete de tot felul, submarine and so on war related. Am vazu...

Londra nu m-a asteptat cu ploaie. Londra m-a asteptat calda si serioasa, putin gri, putin cu nasul pe sus, putin "je m'en fische", cu un cer uneori albastru si alteori putin spre gri. Ca un barbat care te face sa zbori. Sa simti, macar, ca zbori. Cum aproape zilnic ma indragostesc de cate ceva, de oameni mai putin, pentru ca oamenii... nu sunt ca Londra, pot sa zic ca m-am indragostit putin mai mult de Londra si Bucurestiul m-a durut putin, cand am sosit. O sa pun si poze, o sa revin cu detalii intr-o zi maine-poimaine si-o sa revin... ca sa nu ma uite, ca sa nu uit...

M-am scaldat in alte ape azi, oricum nu intr-ale mele. Ma regasesc in imaginea unui om mult prea trist, care nu mai are nicio tragere de inima nici sa salveze aparentele. O strada lunga, culminant de pustie si fara niciun zgomot. Si pasii mei se pierd undeva intr-un asfalt moale care nu lasa ecou. Gri - contopire a doua non-culori, alb si negru. Adica un fel de nimic cu N uimitor de mare si scris apasat incat lasa urme, ca niste dare lungi ale unor amintiri de care nu mai ai unde sa te ascunzi... sau pe care nu ai unde sa le ascunzi, cu ce sa le inlocuiesti sau whatever. Ma inconjoara tot ce e negativ si negativist. Ma gandeam ca daca o sa fug pe taramuri britanice vreo doua zile, ma refugiez cumva, dar acum nici ideea asta nu mai imi surade. O sa fiu in ton cu Londra, ploioasa si agasanta... sau poate agasata. Depeche Mode - Only when I lose myself