Oana Dixit

Am fost la Roma si, evident, m-am intors. Ce-i de zis? Pai, unii dintre voi stiti: sunt multe gunoaie, multa dezordine, oameni aiurea si trafic asa... ca in jungla (total dezorganizat). Italienii vor sa scoata bani din orice, dar mai ales din pacalirea turistilor cu diverse. De vizitat ai ce. Sunt incredibile monumentele, catedralele, tot. Am fost si la slujba. Pentru ca vizitam si cand am intrat, seara, in biserica, era slujba. In limba franceza. In Piazza di Spagna, la Trinita dei Monti. Bineinteles ca am ajuns si la Vatican. Impresionant. O cruciulita costa 0.5 euro in magazinul din Vatican si la tarabele de la iesirea 3 sau 5 euro, daca nu negociai. Am ajuns in ultima zi si la mare. Murdar... asa de murdar. Dar am mancat la un restaurant niste langustine super bune :) Uneori, trecand printre tot felul de ruine mai mult sau mai putin conservate (mai degraba mai mult) ma gandeam ca acum muuuuulti ani pe acolo treceau atatia oameni. Si prin parcuri sau pe strazi cum se plimbau romani...

Azi... o senzatie dintr-aia faina. Iesisem de la examen - bleah - si afara era asa de primavara. De fapt senzatia aia in care - uneori toamna si primavara - ti se pare ca aerul e asa usor sau ca are aceeasi greutate ca si tine si parca nu mai existi decat in gand. Nu-ti simti asa... corporalitatea. Si in momente de genul asta, daca te regasesti intr-un Bucuresti murdar, aglomerat si rece parca te apuca melancolia. Pe mine ma apuca mereu cand e vremea asa. Si in clipele alea ai vrea sa fii undeva unde-i mult verde si tacere. Sa stai frumos pe iarba si sa nu faci nimic. Doar sa te bucuri ca esti viu si sa te napadeasca amintiri si tot felul de sperante. Sa para totul posibil si universul o masinarie bizara pe care sa o poti controla cu un zambet. M-am plimbat putin pe strazi - de la scoala acasa - asa incet, agale cum merg doar cand e vremea asta perfecta. Sunt putini nori, dar nu ploua. Bate vantul asa, incet, parca cu lene, sunt in jur de 10 grade si te bucuri de fiecare moment. Par...

A mai ramas doar ideea comerciala. Consumerismul a invins orice emotie, orice idee. Brainstorming pentru a scoate bani, pentru a imita... Demult, tare demult cu vreo doua saptamani inainte de 1 martie faceam martisoare. Si cumparam, dar pe unele le faceam. Si cumparam felicitari... sau le desenam. Si era o chestie asa aproape sacrca. Ulterior, umpleam o sumedenie de plicuri pentru bunici, matusi, verisoare, profesoare si tot felul de doamne si domnisoare. Pe unele le duceam la posta din timp, ca sa ajunga pana pe 1. Pe altele, le dadeam personal. Si parca atunci toate chestiile astea insemnau ceva. Acum, in mare parte nu mai inseamna nimic - si nu ma refer la mine si ce inseamna pentru mine, ma refer in general. Oamenii cumpara flori si martisoare sau tot felul de cadouri gen - o bluza, un parfum, o bratara, o masina sau mai stiu eu ce. Nu mai exista o anumita identitate a unei sarbatori, nu mai primeaza traditia. E simplu - trebuie sa dam si sa primim cadouri. Cam asta e tot. Si e put...

Cine n-are Facebook nu exista. Bullshit! Dar eu mi-am facut :)) In fine. Azi - ultima zi din februarie - primesc mesaj la FB. "February is almost here so don't miss any February Birthdays by adding them now. Also remember to add your non-Facebook friends & family February Birthdays :)" Come on!!!! R u trying 2b funny? Era mai bine asa: "February is almost gone so you've missed all February Birthdays and it's too late to do something now. Remember to add your non-/Facebook friends & family February Birthdays for next year. If you have any friends & family left, considering you've missed them ALL this year :)"

Din tampenie si disperare, pentru ca asa sunt circumstantele... Deja cand vad flori -le primesc adica - imi vine sa il bat pe cel care mi le-a trimis. Mi se pare incredibil cum a ajuns un bucheta de flori sa ma enerveze la culme. Pentru ca in ultima vreme viata mi-a fost brazdata de flori... Primite fortat si impotriva firii mele. Niciodata nu mi-au placut florile - doar unele care-mi plac mult - dar cand ajungi sa primesti pentru ca unii oameni cred ca asa iti intra in suflet fortat cand tu le spui ca usa e inchisa, deja incepi sa vezi negru in fata ochilor si inghiti in sec, o data, de doua ori... iar mai apoi, intr-un final, dupa ce buchetele se aduna te gandesti cum le-ai putea folosi drept arme albe. Azi, dupa ce am atins apogeul tocmai din cauza florilor - de ce ma mir, doar a fost un fel de aitmotiv al intregii saptamani - mi-am zs asa: le punem frumusel in apa, ne uitam la ele pana mor si apoi le aruncam la cos, unde le e locul. In timpul acestor etape nu ne mai stresam, nu ne ...