Adieri...

Azi n-am chef de nimic. De nimic practic, de nimic "work related". Am scris cateva chestii, am citit altele… Mi-e vrerea asa de je m’en fische (intr-un mod placut) incat am zis ca-mi permit sa declar ziua asta drept „zi de primavara”. Parca si vremea de afara imi face cu ochiul si-mi spune ca nu gresesc. Macar azi. Uite asa am eu chef, de primavara...

Vreau o primavara zglobie. Nu una prea cuminte sau prea moale sau prea... O primavara care sa ma traga de mana si sa ma impinga de la spate. O primavara pe care sa o pot privi cu nervi si de care sa incerc sa scap mimand niste nori. Si apoi sa ies, cu un zambet inocent, sa inchid ochii si sa o simt in plamani cu toata fragezimea ei.

Lasand la o parte ca e 1 martie (pentru ca nu asta e motivul) azi am o pofta nebuna nebuna de ne-iarna, ne-frig. Insa nu o sa imi dispara niciodata pofta de zapada. Parca, in momentele astea as da buna ziua si drumul in casa si unei portii de vara (pe care as scoate-o apoi pe usa din spate sa nu ma acuze nimeni si sa nu dau explicatii).

Poate-o sa ma pierd putin prin oras, azi... sau poate-o sa ies in parc spre seara (dupa ce o sa ajung acasa) cu aparatul foto, poate o sa vorbesc ore in sir cu o fata trista (desi nu recunoaste) la telefon. Poate o sa stau in casa, cu geamul deschis, tremurand uneori usor (racoare, nu frig), asezata confortabil pe covor, si-o sa-mi aprind multe multe betigase incandescente (o fi corecta exprimarea?) si o sa beau ceai si o sa ascult muzica si din cand in cand o sa fumez. Poate o sa vad un film fain. Poate o sa fac baie 2 ore si o sa citesc ceva in cada si-o sa uit sa ies din cada pana tarziu. Poate... Nu conteaza. Azi decretez primavara. Azi „poate” are o mie de fete, toate zambitoare, toate cu adieri de vant, toate cu cer aproape senin, toate ale mele si numai pentru mine.

O fi prea frumos afara, am inceput eu ziua intr-un mod mai special, am... nu stiu... Si nici nu vreau sa aflu, decat, intr-un tarziu cand... poate...