Caldura mare, mon cher

It looks like heaven but it feels like hell. Era fraza asta pe undeva... nu stiu pe unde. E sufocant afara si liniste. E asa cum trebuie. Daca ar fi fost sufocant de cald si zgomot deja parea ciudat. Asa, parca e o scena dintr-un film mai mult sau mai putin plictisitor, care prezinta un drum prin desert. Ceva atemporal, dincolo de viata, o continua plutire. Aerul se dilata si intra in plamani intr-un mod ciudat, ca un fel de ceata in care moleculele sunt elastice si lipite unele de altele. Parca la fiecare pas trebuie sa impingi caldura din jurul tau. E ca mersul prin apa, ingreunat, impotriva ta, obositor. Parca firele de praf au devenit, cat sunt ele de mici, casante. Scartaie sub talpi, se sfarama in bucatele mici si mai mici si mai mici si... intotdeauna mai mici dar niciodata prea mici. Mi se pare absurd sa bei cafea (nu ma refer la nesscafe frappe) pe vremea asta. La fel de fara sens mi se par multe alte chestii... Dar, mai conteaza? Ar trebui mai bine continuam sa "lucram pamantul" decat sa invatam sa alegem o carte dupa continut si nu dupa coperte.
Ma pierd intr-un labirint, cica. Ei bine, mie labirintul ala mi se pare foarte "drum drept, cu o micutza curba".