Lectia de amor si LCD
Astazi am aflat de la un coleg ca "fac bine", ca "nu as avea vreun motiv sa nu fac bine". Incantator, bine ca am aflat si eu intr-un tarziu ca sunt o persoana vesela si radianta, lipsita de griji. Ironic. In fine.
Am auzit vreo cateva povesti in ultimele zile, ale unor indivizi, referitoare la posibilul motiv pentru care niste don'soare oarecare nu voiau sa fie cu ei. Motive trase de par, inchipuite, concluzionate in functie de diverse discutii auzite sau imaginate. Really now! Ganditi simplu. Nu trebuie sa existe o conspiratie incurcata. Motivele sunt, uneori, de-a dreptul banale. Poate nu-i place cum arati, cum iti atarna blugii, cum iti lipsesc cunostinte elementare de limba romana/geografie sau orice alt domeniu(repet, elementare) incat singurul cuvant care-i vine in minte e: "O fi el frumusel, dar e cam prostutz, saracul!". Sau, poate e altceva: cum incerci sa faci pe grozavul si devii egocentrist, cum nu stii sa o tii de mana, cum i-ai povestit cu ura despre fostele tale prietene, cum ai vorbit cu maica-ta la telefon sau, cine mai stie ce. Atunci cand vrei... sau mai bine zis, nu vrei, totul conteaza! De la cele mai superficiale, pana la cele mai negandite motive. Pe toate le poti folosi, pe unele fortat pentru ca vrei tu sa gasesti motive sau pur si simplu pentru ca exista. Ceea ce nu inteleg, e de ce uneori, unii (sau unele) pornesc de la premisa ca sunt perfecti pentru nu stiu cine sau nu stiu ce, ca stiu, ca fac, ca sunt invincibili si atunci cand pierd incep sa caute "de ce"-ul fara sa inteleaga simplu: nimeni nu-i perfect si grozav in ochii tuturor.
E ca si cum ai merge sa-ti iei un LCD fain si mare, spre exemplu. Sunt magazinele pline, dar ala e ultimul de la magazinul din fata blocului tau, te grabesti si-l vrei atunci. Problema e ca are o eroare: un pixel, pe care daca nu ai un ochi bun, nici macar nu il observi. Si asta observi acasa. Simplu. Sunt doua variante de rezolvare a problemei:
A.Te intorci si-l arunci frumos pe tejghea, iti iei banii inapoi si caut altul. Sunt si alte monitoare LCD.
B. Il pastrezi: l-ai montat deja, e dragut, pixelul ala nici nu se observa s.a. E posibil, ca in scurt timp numai pixelul ala lipsa sa-ti sara in ochi, sa-ti asalteze retina si sa te zgarie pe creier. Sau, il treci cu vederea, cine stie...
Dar, de ce sa te multumesti cu un pixel in minus?
Comparatia e plastica rau. Dar asa e si viata. Motivele, de multe ori, sunt simple. Mai greu e sa i le zici omului in fata. Si, daca i le zici, cum mai fac eu uneori, se supara, pleaca cu capul in pamant, nu-ti mai da buna ziua sau mai stiu eu ce. Well, sensibililor, in viata trebuie sa-ti bagi picioarele si sa te manjesti pe maini. Altfel, stai pe margine si privesti spectacolul.
Am auzit vreo cateva povesti in ultimele zile, ale unor indivizi, referitoare la posibilul motiv pentru care niste don'soare oarecare nu voiau sa fie cu ei. Motive trase de par, inchipuite, concluzionate in functie de diverse discutii auzite sau imaginate. Really now! Ganditi simplu. Nu trebuie sa existe o conspiratie incurcata. Motivele sunt, uneori, de-a dreptul banale. Poate nu-i place cum arati, cum iti atarna blugii, cum iti lipsesc cunostinte elementare de limba romana/geografie sau orice alt domeniu(repet, elementare) incat singurul cuvant care-i vine in minte e: "O fi el frumusel, dar e cam prostutz, saracul!". Sau, poate e altceva: cum incerci sa faci pe grozavul si devii egocentrist, cum nu stii sa o tii de mana, cum i-ai povestit cu ura despre fostele tale prietene, cum ai vorbit cu maica-ta la telefon sau, cine mai stie ce. Atunci cand vrei... sau mai bine zis, nu vrei, totul conteaza! De la cele mai superficiale, pana la cele mai negandite motive. Pe toate le poti folosi, pe unele fortat pentru ca vrei tu sa gasesti motive sau pur si simplu pentru ca exista. Ceea ce nu inteleg, e de ce uneori, unii (sau unele) pornesc de la premisa ca sunt perfecti pentru nu stiu cine sau nu stiu ce, ca stiu, ca fac, ca sunt invincibili si atunci cand pierd incep sa caute "de ce"-ul fara sa inteleaga simplu: nimeni nu-i perfect si grozav in ochii tuturor.
E ca si cum ai merge sa-ti iei un LCD fain si mare, spre exemplu. Sunt magazinele pline, dar ala e ultimul de la magazinul din fata blocului tau, te grabesti si-l vrei atunci. Problema e ca are o eroare: un pixel, pe care daca nu ai un ochi bun, nici macar nu il observi. Si asta observi acasa. Simplu. Sunt doua variante de rezolvare a problemei:
A.Te intorci si-l arunci frumos pe tejghea, iti iei banii inapoi si caut altul. Sunt si alte monitoare LCD.
B. Il pastrezi: l-ai montat deja, e dragut, pixelul ala nici nu se observa s.a. E posibil, ca in scurt timp numai pixelul ala lipsa sa-ti sara in ochi, sa-ti asalteze retina si sa te zgarie pe creier. Sau, il treci cu vederea, cine stie...
Dar, de ce sa te multumesti cu un pixel in minus?
Comparatia e plastica rau. Dar asa e si viata. Motivele, de multe ori, sunt simple. Mai greu e sa i le zici omului in fata. Si, daca i le zici, cum mai fac eu uneori, se supara, pleaca cu capul in pamant, nu-ti mai da buna ziua sau mai stiu eu ce. Well, sensibililor, in viata trebuie sa-ti bagi picioarele si sa te manjesti pe maini. Altfel, stai pe margine si privesti spectacolul.
Comments