Pentru A. M. - poate aici o sa "asculti"...

Vai ce leneeee mi-eeeee. Am fost harnicutza toata ziua (curatenie, cumparaturi, mancare, mutat, carat, aruncat) si acum stau asa bine in fata monitorului incat o sa ma doara cand ma dezlipesc de aici. Nu stiu de ce am impresia ca o sa ma port urat cu toata lumea, cum se mai intampla uneori, incat or sa regrete intr-un final ca m-au chemat in oras. Zgomot. Culori. Idei. Zambete. Fum. Si toamna se desfasoara undeva afara.

Ma gandeam ceva mai devreme la un om mort. Care se plimba totusi printre noi, isi face cumparaturile la Carrefour, spala haine, isi verifica uneori emailul, bea cate o sticla de bere, se trezeste la ore fixe, merge la serviciu, isi hraneste sotul, are probleme si o groaza de nevoi. Dar care a renuntat la orice, s-a blazat, s-a resemnat. Si ma gandeam cum era acum multi ani... Era viu. Nu doar din carne si oase, o adunatura de organe si anatomii, deghizate cu haine si parfumuri. Si poate sunt rea si poate nu-i bine. Dar tocmai decaderea asta m-a indemnat de cateva ori, aflandu-ma la cine stie ce rascruci, sa trag mai brusc de volan si sa schimb directia. Uneori speram, totusi, ca schimbarile mele de drum sa ii dea de gandit. Sa se ridice, sa isi adune ultimele ramasite de speranta si sa plece, lasand in urma toate lanturile inutile cu care s-a legat de un loc rece. Si totusi nu. Se balaceste intr-o atmosfera calduta si trista, ascunzandu-si ranile de ochii celolralti, schimband subiectul si uneori mimand o existenta calma, cuminte, poate chiar implinita, lasand totusi loc de "mai departe nu. m-am asezat aici". Daca ar fi sa asociem orice si pe oricine cu o culoare, cu un gust, cu un cuvant, as asocia-o pe ea (omul mort de care va spuneam, catalogat dupa sex intr-o femeie) cu un galben murdar, oarecum supurand, cu gustul unei gutui necoapte si cu niste versuri din Baudelaire... multe... puhav.