Linistea unor porti al caror numar nu mai exista nici macar in amintire

Seri linistite in orase mici, persoane mari ce erau candva mici. Nu mai pot sa pricep cum exista locuri asa de linistite si pustii in care oamenii sunt aparent fara griji. Aer inghetat, idei ce isi uita timpul. Molcom, incet, ca o vizita atemporala intr-un univers ce a stat pe loc si care nu te trage inapoi, nu te schimba, nu te impresioneaza. Poti doar sa-l privesti privind inapoi si sa ti se para, totusi altfel. Doar cerul, apa si copacii raman la fel. Sau poate asta mi-a mai ramas mie. In rest, totul e asa strain si rece si departe. Sunt aici, ca prezenta fizica si uneori ma indoiesc si de asta. Daca visul asta ar deveni realitate mi-as plange cealalta realitate in care nu imi gasesc locul. Nici acolo. Nici aici. Niciunde. Si poate ca nu-i trist. Pur si simplu, nu am reusit inca sa gasesc un colt in care sa ma arunc in fuga dupa o idee, dupa o impresie, dupa o iluzie ce pare uneori ca si-a gasit cel mai bine exprimarea printr-o umbra aruncata acolo... pe un perete.
Bucati de timp conturate in povesti ce, la randul lor, contureaza persoane.
O multime de gari, o mie de trenuri in care te urci in ideea ca ajungi undeva si de fiecare data cand ajungi undeva, cauti alt tren. Si uneori, din ce in ce mai des, cand poposesti in aceeasi gara, de fiecare data pare si mai absenta si mai pierduta, si mai departe. Pana cand, la un moment dat, cobori doar pentru ca pe peron te asteapta niste persoane ce pentru tine nu mai inseamna nimic, dar, totusi, pentru a le satisface dorintele si dorul, cobori si incerci sa cauti, adanc, departe undeva in sufletul tau lucruri care nu mai sunt, sau au fost candva si le-ai pierdut.
Nu inteleg de ce nu mi-e dor decat de obiecte si diverse lucruri. Si atunci cand acolo unde existai printr-o invizibila legatura de suflet rupt practic dintr-al lor nu mai exista nimic, atunci ce? Atunci incerci sa cauti o cana de vin fiert si compania trecutului, altul si acelasi, ca intr-o pictura deasupra careia poposesti putin si apoi mergi mai departe avand impresia ca timpul o sa stea si doar al tau continua.