Si ninge...

Cum poate sa fie universul asta de ucigator? Ninge. Si ninge frumos si cald cu fulgi mari si eu stau si zambesc la un monitor. Ninge si ninge si ninge... Ninge de-a dreptul si ninge asa, cuminte, naucitor. Din senin, fulgi mari... albi, eu pierduta putin si regasita mai mult. Mai conteaza? Ma am mana in mana cu norii si ninge. Si asa e, ninge, zapada s-a asternut putin pe masini, pe oameni, pe mine. Si chiar daca fulgii se topesc imediat cum te ating si dispar, acum ninge. Si ma gandesc ca daca o sa mai spun de multe ori ca ninge o sa credeti ca ma lupt cu nametii. Nu-s nameti, doar ninge. Asta-i intreaga idee... sa ninga. Incet si fara directie, sa privesti pierdut in sus. Sa simti cum ninge, peste tine, prin tine. Sunt putin zapacita de la fulgi, si putin de la ninsoare. Ninge... si nu ma asteptam sa ninga... Era cerul putin gri. Si putea sa ploua sau sa ramana asa. Si daca o sa mi se faca frig, tot o sa existe niste fulgi care cadeau transformati in momente de ninsoare. Imi aminteam, candva, demult, sa tot fi avut vreo 5 ani si eram la munte si ningea uimitor de tare si-a stat si in cateva ore, seara, cerul era asa de ciudat si stelele asa de mari cum nu le-am mai vazut vreodata si-atunci am zis ca nu exista o chestie mai perfecta decat atunci si acolo. Si de atunci am cautat ninsoare si-am crezut in ea si-am transformat-o in momente. Si m-am certat cu fulgii si-am fugit de fulgi si m-au intristat... Pentru ca fulgii iti stau cateva secunde in palma si-apoi dispar dar iti lasa momente.

Vezi tu, ninge ucigator si cald, si nu, nu atinge zapada pentru ca se pierde si piere. E indeajuns ca fulgii te lasa sa te bucuri, cateva momente, lipsiti de egoism, de idei preconcepute. Plini de alb. Se sacrifica, fiecare purtand povestea lui, prin fata ochilor tai. Si stii ce-i fain? E fain ca fulgii nu mint si nu dor si te lasa sa-i topesti in palma, asa, pentru cateva secunde, in care, prind viata cand te vad ca zambesti. Fulgii sunt ca niste copii ce nu au invatat ca dincolo de cer, pierduti pe pamant o sa afle ca inocenta e gratuita si ca trebuie sa o plateasca scump, ca dincolo de zambete, oamenii ascund povesti care dor, ca pentru a face un pas inainte trebuie sa calci pe alb si ca fara compromisuri nu poti decat sa privesti cum cad, albi flugii, fara sa poti sa deschizi fereastra sa-i atingi. Fulgii nu stiu inca... Si poate din cauza asta ei or sa fie albi si nu au invatat ca timpul ucide oameni si oamenii ucid idei si se pierd in acceptare pana cand uita.

Si uneori, cand vreau sa-mi amintesc, poate ca ninge. Si uneori, cand vreau sa uit, poate ca ninge. Si, uneori, zapada se murdareste. Dar fulgii? Fulgii nu se pot murdari. Fulgii raman albi, dincolo de timp, dincolo de bine si rau, dincolo de cuvinte...

E amuzant ca ninge si azi chiar nu-mi pare rau ca a nins. Si chiar voiam sa zic ca ninge si gandurile si mi s-au transformat in fulgi ce-au inceput sa cada. Peste mine, timpul asternuse un strat firav de zapada. Si-apoi a inceput sa ninga, afara.