Lumea Florilor

Imi aminteam o poveste cu Dora Minodora si Luna Betiluna, de cand eram mica. Era o carte intreaga cu ele. Se pierdusera in Lumea Florilor. Adica chestii colorate si fragile si unele cu tepi. Si cum se plimbau ele asa fericite si fara nici o grija au fost prinse de un trandafir, iar una dintre ele a fost transformata intr-un fel de pernita de ace in care trandafirul isi infigea tepii.
Ieri m-am simtit si eu prinsa intr-un joc de genul asta, al acelor infipte in tine cu sau fara vreun motiv clar. Asta pentru ca unii oameni se enerveaza usor si isi arunca spre tine nervii ca niste cutite, pentru ca alti oameni traiesc intr-un joc continuu si ajung sa iti lase un gust amar cand ii vezi plutind in universul lor plin de rotite si jucarii de care sunt oricum plictisiti, iar altii se hranesc cu idei fara sa le digere si apoi le vomita pe tine in bucati diforme. In concluzie ajungi sa fii enervat, suparat, dezamagit si sa-ti dai seama ca n-ai oricum cum sa ii scoti din apele lor. Nu poti decat sa te scalzi tu in alte ape... fara trandafiri, pentru ca ajungi pernita de ace. Si daca eu sunt Luna Betiluna prinsa in mijlocul trandafirilor, Dora Minodora ar trebui sa imi scoata tepii si sa ma salveze de acolo. Din pacate sau fericire, nu mai cred in povesti si asa se evapora si ideea de Dora Minodora. Nici macar nu are sens sa ma enervez... poate nici nu as sti cum. Sa ma simt dezamagita a devenit, din pacate, ceva futil. S-a bagatelizat ideea asta de cate ori am cunoscut-o. Iar de suparat... well, nu rezolvi nimic daca esti suparat. Pana la urma, fiecare-i pe felia lui si-o consuma asa cum stie... pana cand se termina. Bineinteles ca si eu am felia mea si poate ca si eu la randul meu, sunt un trandafir cu tepi din Lumea Florilor care-si infige tepii in cine stie ce pernite. And the wheel goes round and round and round... I wanna go plain for a while.