Lasa-mi un colt de nor. De ce sa am patru anotimpuri?

E aceeasi idee in spatele tuturor. Ii vezi cum ii inalta, atunci cand il cauta si cum ii apasa atunci cand incearca sa se ascunda de el. Iluzii... sau idei. E vorba de timp si prioritati. Si modul in care fiecare si-l imparte. Pierzandu-l. Imi plac orasele mari. Pentru ca te uiti, te pierzi si in acelasi timp poti sa te regasesti in orice colt. Nu-mi plac ideile limita, venite ca un ultimatum. Timp strans in pumni in ideea ca o sa-l porti asa... cu tine. In loc sa-l lasi sa treaca asa cum vrea el. Nu-mi plac planificarile pasilor pe care urmeaza sa-i fac. Pentru ca poate nici tasta urmatoare nu o sa fie cea pe care acum doua minute voiam sa o apas. Stiu ca-s copilarii si de asta ideile tale mi se par eronate. Oamenii viseaza si cred in ceea ce vor sa vada. Mie astea mi se par ca niste porti care incep sa te preseze. Da, luni o sa port pantofii kaki pe care nu i-am mai luat de mult. Pentru ca luni norii o sa se alinieze asa cum vreau. Da, o sa fim impreuna peste 5 ani, pentru ca ai zis asta. Hai sa jucam totul pe-un singur zar. Si sa pierdem. Sau nu. Asa nu-mi place sa ma gandesc si sa planific si sa... cred, pana la urma. E fortat, e inchis. E prea alb-negru. De ce sa ne inconjuram de ziduri? Eu asa le vad. Voi nu.

In fine, trecand peste ideile astea, afara e racoare. Cel putin pentru inca vreo 10 ore...