Simti? Eu era cat pe ce sa o ratez
Cică a venit toamna. Pe bune. Mi s-a parut aseara, in tren fiind, si pe geam uitandu-ma :p, ca a venit toamna. Nu le am cu anotimpurile in sensul ca-s wow, a venit toamna. I'm 2 old 4 that. Bine, cand ninge inca simt o senzatie a naibii de frumoasa. Dar totusi, a venit toamna si ideea era ca eu nici nu am stat prea mult sa observ, sa ma gandesc, sa o simt. Parca stateam asa... intr-o lume fara anotimpuri asortata cu oameni fara suflet si fara idei... Asa reci si inodori, incolori. Ca niste stalpi. Te lovesti de ei, se lovesc de tine. De-ar fi umbre ai putea sa-i calci in picioare, desi am eu un fel de fobie ciudata si nu-mi place sa calc umbrele altor oameni.
Da, da, ideea era alta. A venit toamna. Si ieri, in tren, in timp ce domnisoara de langa mine care tocmai se intorcea din Italia unde lucreaza ca "slujnica intr-o casa, nu mi-e rusine sa spun ce fac" (imi era mie pentru ea, dar degeaba) asculta manele la telefon si-o alta de langa ea (20 de ani, studenta la stomatologie) o intreba daca nu are si Gutza... asa ca m-am pierdut in idei :) In timp ce ele-mi raneau timpanele ca ascultau cu volumul la maxim mi-am pierdut gandurile si privirea pe geam. Si era toamna. Asa cuminte si oarecum rece si cu explozie de culori. Asta-i fain, ca vara explozia de culori vine de la hainele oamenilor iar toamna de la natura. Si mai e fain ca toamna omoara zgomotul teraselor cu muzicile lor. Si la fel de fain e ca toamna miroase a... toamna.
Si vreau sa vina ziua aia de toamna, cat mai curand, in care-o sa stau pierduta pe o banca in Cismigiu cu o carte, asa cum faceam mai demult, acum multi ani, cand am venit in Bucuresti, inainte ca Bucurestiul sa ma sufoce si sa ma transforme si pe mine, uneori, intr-un stalp asa cum sunt, din pacate, multi oameni. Rigizi. Macar frunzele cazute la pamant se sparg sub picioarele trecatorilor si scot un sunet trist si sfasiat, ca si cum de abia atunci, talpile murdare de asfalt le ia ultima suflare. Si se duc.
Da, da, ideea era alta. A venit toamna. Si ieri, in tren, in timp ce domnisoara de langa mine care tocmai se intorcea din Italia unde lucreaza ca "slujnica intr-o casa, nu mi-e rusine sa spun ce fac" (imi era mie pentru ea, dar degeaba) asculta manele la telefon si-o alta de langa ea (20 de ani, studenta la stomatologie) o intreba daca nu are si Gutza... asa ca m-am pierdut in idei :) In timp ce ele-mi raneau timpanele ca ascultau cu volumul la maxim mi-am pierdut gandurile si privirea pe geam. Si era toamna. Asa cuminte si oarecum rece si cu explozie de culori. Asta-i fain, ca vara explozia de culori vine de la hainele oamenilor iar toamna de la natura. Si mai e fain ca toamna omoara zgomotul teraselor cu muzicile lor. Si la fel de fain e ca toamna miroase a... toamna.
Si vreau sa vina ziua aia de toamna, cat mai curand, in care-o sa stau pierduta pe o banca in Cismigiu cu o carte, asa cum faceam mai demult, acum multi ani, cand am venit in Bucuresti, inainte ca Bucurestiul sa ma sufoce si sa ma transforme si pe mine, uneori, intr-un stalp asa cum sunt, din pacate, multi oameni. Rigizi. Macar frunzele cazute la pamant se sparg sub picioarele trecatorilor si scot un sunet trist si sfasiat, ca si cum de abia atunci, talpile murdare de asfalt le ia ultima suflare. Si se duc.
Comments