Michael Jackson
Pentru ca s-a mai terminat nebunia, pot sa zic si eu doua cuvinte despre Michael Jackson. Nu m-a atras vreodata muzica lui. Deloc. In 1992 stiu ca a venit in concert la noi pentru ca o colega mergea la concert cu parintii ei si i-au cumparat si invatatoarei un bilet.
Cam asta e tot ce-mi spune mie toata povestea asta. Ideea e alta. Ce absurd e sa fii bun la ceva - gen vedeta - in zilele noastre. Daca nu ai nervii tari sau daca nu esti complet idiot, te distruge psihic toata povestea asta. Sa fii obligat sa te ascunzi cand mergi, ca tot omul, sa cumperi ceva de un simplu magazin, sa nu te poti imbraca si tu normal ca te arata lumea cu degetul, sa-ti retusezi machiajul inainte sa pleci sa-ti plimbi cainele si sa ai grija pe cine saluti, ca barfele se nasc repede, umplu presa si arunca toti cu pietre in tine.
Poate asa merita unii, cei care vaneaza faima, cei pentru care a fi vedeta e un tel in viata. Dar cand ajungi sa fii la pamant si pentru ca esti cineva te calca toti in picioare cum sa mai reusesti sa te ridici?
Un pedofil oarecare - sau sa-i zicem doar un barbat acuzat de pedofilie - sta el acolo in lumea lui si are nervi, se supara sau nu-i pasa. Dar cand esti M.J. povestea nu e a ta. E a lumii intregi. Si tu devii un fel de pres pe care-l calca toti. Ca ai vreo vina sau nu, nici nu mai conteaza. Un cuvant, si presa clocoteste. Din fiecare cuvant al tau se poate naste un material de doua pagini.
Asta-i trist in toata povestea asta, ca Michael s-a distrus si-a ajuns sa moara in halul ala ca ultimul om pentru simplul fapt ca a fost megastar si si-au bagat toti picioarele in viata lui. Asa, cu ura sau poate chiar fara voie, pentru inca un titlu bun.
Era un simplu om, in universul ala al lui de copil, timid si traind in imaginatia lui. Dar era si megastarul ala care facea furori pe scena. Cele doua imagini nu se pupa, pentru ca nu le lasam. De ce si cum?! Nu stiu de ce fiecare, in nebunia, lui nu are dreptul sa fie asa cum vrea, atunci cand vrea, oricat de mult s-ar contrazice.
Cam asta e tot ce-mi spune mie toata povestea asta. Ideea e alta. Ce absurd e sa fii bun la ceva - gen vedeta - in zilele noastre. Daca nu ai nervii tari sau daca nu esti complet idiot, te distruge psihic toata povestea asta. Sa fii obligat sa te ascunzi cand mergi, ca tot omul, sa cumperi ceva de un simplu magazin, sa nu te poti imbraca si tu normal ca te arata lumea cu degetul, sa-ti retusezi machiajul inainte sa pleci sa-ti plimbi cainele si sa ai grija pe cine saluti, ca barfele se nasc repede, umplu presa si arunca toti cu pietre in tine.
Poate asa merita unii, cei care vaneaza faima, cei pentru care a fi vedeta e un tel in viata. Dar cand ajungi sa fii la pamant si pentru ca esti cineva te calca toti in picioare cum sa mai reusesti sa te ridici?
Un pedofil oarecare - sau sa-i zicem doar un barbat acuzat de pedofilie - sta el acolo in lumea lui si are nervi, se supara sau nu-i pasa. Dar cand esti M.J. povestea nu e a ta. E a lumii intregi. Si tu devii un fel de pres pe care-l calca toti. Ca ai vreo vina sau nu, nici nu mai conteaza. Un cuvant, si presa clocoteste. Din fiecare cuvant al tau se poate naste un material de doua pagini.
Asta-i trist in toata povestea asta, ca Michael s-a distrus si-a ajuns sa moara in halul ala ca ultimul om pentru simplul fapt ca a fost megastar si si-au bagat toti picioarele in viata lui. Asa, cu ura sau poate chiar fara voie, pentru inca un titlu bun.
Era un simplu om, in universul ala al lui de copil, timid si traind in imaginatia lui. Dar era si megastarul ala care facea furori pe scena. Cele doua imagini nu se pupa, pentru ca nu le lasam. De ce si cum?! Nu stiu de ce fiecare, in nebunia, lui nu are dreptul sa fie asa cum vrea, atunci cand vrea, oricat de mult s-ar contrazice.
Comments