...
Candva, sambata era ziua mea preferata din saptamana... de parca exista lucruri perfecte. Absurd... Si sambata de... deja ieri a fost plina de o groaza de chestii aiurea si fara sens si stupide.
Si am stat si am simtit cum ma scurg, aiurea, incercand sa ma port normal si frumos si sa zambesc dragut crezand ca daca mimezi normalul poti sa-l ai sau poti sa-l simti sau exista...
Tarziu, sau devreme... acum, in timp ca mananc o shaorma extraordinara si beau ceai zambesc amar, ce-i drept, si ma gandesc ca-i absurd sa crezi, sa te astepti la lucruri altfel sau nu stiu cum. Ce sa astepti de la universul asta cand tu, ca om, esti asa insignifiant si timpul tau e asa de dus deja incat omenirea nu apuca sa clipeasca pana tu deja te duci?! Esti un mare nimeni intr-o masa de nimeni.
Si stai si te gandesti ca trebuie sa se intample ceva, orice... sa se schimbe ceva, sa apara acolo, in drumul tau ridicol de drept si plastic o ceva. Nici tu nu stii ce, dar stai aiurea, privind cum trece fasaind timpul pe langa tine si astepti. Stai si nu fac nimic. Poate pentru ca nu stii ce sa se inample sau de ce, poate pentru ca ai vrea macar, acolo, un bob de nisip care se fie o denivelare aproape inobservabila.Un bob de nisip pentru care tu sa nu faci nimic. Sa pice el din cer. Sa fii lenes si patetic si sa iti intinda cineva o mana de ajutor. Sa iti permiti sa fii slab...
Si esti singur si ai momente in care ai vrea sa zici, sa faci, sa spui, sa... Si ajungi intr-un final, cum am ajuns eu acum cu o shaorma in maini si cu un ceai aburind in fata si te gandesti ca poate in momentele astea absolut terestre si normale si banale si uzuale si mediocre poti sa te regasesti.
Oameni... cine sa-i inteleaga... cum si de ce...
Lucruri... cine sa le mai stie sensul, cum si de ce...
Esti tu, ca om acolo pierdut in universul tau imens si pentru tine, TU esti mai mare decat tot ce-i vast. Pentru ca ai deschis ochii si ai vazut... Pentru ca i-ai inchis si ai visat, pentru ca faci ce vrei tu si ai chef... Si pentru ca totusi astepti un big bang sau un... mini bang... Pentru ca esti om si asta-i singura ta vina sau singurul merit sau chestia care te salveaza... Si pentru ca acum in playlist tocmai a inceput sa cante Pasarea Colibri - Dealul cu dor :)
Lasa-l incolo de pahar care-i asa de plin si se tot revarsa. Treci peste... si peste si peste si peste. Daca privesti cum stropii cad grei si-i simti in suflet, tot acolo esti, doar ca incepe sa te doara. Nimic nu-i altfel. Asa ca treci peste si ti se pare o minune ca existi si iti pari extraordinar ca poti sa treci peste. Si zambesti si te ridici singur si privesti sus si mergi drept si nu, nu gandesti pozitiv, nu te simti bine, dar te simti extraordinar pentru ca atunci cand ditamai universul isi lasa pe umerii tai toata greutatea tu, om insignifiant, poti sa i-o duci. Singur.
Si am stat si am simtit cum ma scurg, aiurea, incercand sa ma port normal si frumos si sa zambesc dragut crezand ca daca mimezi normalul poti sa-l ai sau poti sa-l simti sau exista...
Tarziu, sau devreme... acum, in timp ca mananc o shaorma extraordinara si beau ceai zambesc amar, ce-i drept, si ma gandesc ca-i absurd sa crezi, sa te astepti la lucruri altfel sau nu stiu cum. Ce sa astepti de la universul asta cand tu, ca om, esti asa insignifiant si timpul tau e asa de dus deja incat omenirea nu apuca sa clipeasca pana tu deja te duci?! Esti un mare nimeni intr-o masa de nimeni.
Si stai si te gandesti ca trebuie sa se intample ceva, orice... sa se schimbe ceva, sa apara acolo, in drumul tau ridicol de drept si plastic o ceva. Nici tu nu stii ce, dar stai aiurea, privind cum trece fasaind timpul pe langa tine si astepti. Stai si nu fac nimic. Poate pentru ca nu stii ce sa se inample sau de ce, poate pentru ca ai vrea macar, acolo, un bob de nisip care se fie o denivelare aproape inobservabila.Un bob de nisip pentru care tu sa nu faci nimic. Sa pice el din cer. Sa fii lenes si patetic si sa iti intinda cineva o mana de ajutor. Sa iti permiti sa fii slab...
Si esti singur si ai momente in care ai vrea sa zici, sa faci, sa spui, sa... Si ajungi intr-un final, cum am ajuns eu acum cu o shaorma in maini si cu un ceai aburind in fata si te gandesti ca poate in momentele astea absolut terestre si normale si banale si uzuale si mediocre poti sa te regasesti.
Oameni... cine sa-i inteleaga... cum si de ce...
Lucruri... cine sa le mai stie sensul, cum si de ce...
Esti tu, ca om acolo pierdut in universul tau imens si pentru tine, TU esti mai mare decat tot ce-i vast. Pentru ca ai deschis ochii si ai vazut... Pentru ca i-ai inchis si ai visat, pentru ca faci ce vrei tu si ai chef... Si pentru ca totusi astepti un big bang sau un... mini bang... Pentru ca esti om si asta-i singura ta vina sau singurul merit sau chestia care te salveaza... Si pentru ca acum in playlist tocmai a inceput sa cante Pasarea Colibri - Dealul cu dor :)
Lasa-l incolo de pahar care-i asa de plin si se tot revarsa. Treci peste... si peste si peste si peste. Daca privesti cum stropii cad grei si-i simti in suflet, tot acolo esti, doar ca incepe sa te doara. Nimic nu-i altfel. Asa ca treci peste si ti se pare o minune ca existi si iti pari extraordinar ca poti sa treci peste. Si zambesti si te ridici singur si privesti sus si mergi drept si nu, nu gandesti pozitiv, nu te simti bine, dar te simti extraordinar pentru ca atunci cand ditamai universul isi lasa pe umerii tai toata greutatea tu, om insignifiant, poti sa i-o duci. Singur.
Comments