They WERE for me, I WAS for them

Oamenii exista prin noi. Oamenii-colegi, oamenii-prieteni, oamenii-iubiti, oamenii-cunoscuti intamplator. Cand nu mai interactionam cu ei devin simple personaje de amintire, simple idei. Propozitii cu verbul la trecut "X avea parul negru", "Y era in zodia leu", "Z avea o cicatrice pe spate". Dar ei inca le au si sunt vii. Dar sunt vii intr-un alt univers, intr-o alta lume, pentru alti oameni.

 E ca si cum, in mod inconstient, oamenii aia au ramas undeva suspendati in timp, ca si cum ar fi murit. Cel putin pentru tine.

 Si realizezi ca i-ai pierdut undeva pe drum, ca i-ai lasat undeva in urma. Atunci, te trezesti brusc, cand incepi sa vorbesti despre ei si totul se intampla la trecut. 


Comments

Dani said…
Hello, mai, Oana! :) Stii tu, Oana, ca de cand te-am intalnit in tren, cele 3 bloguri pe care iti spuneam ca le citesc in mod constant s-au facut 4?
Nu am scris nimic pana acum, dar postul asta mi-a dat prilejul sa iti spun ca pentru mine faci parte din categoria "people you think about and wonder what ever happened to them".
Felicitari pentru scrierile frumoase si inedite si keep up the good work!
April 13, 2010 at 5:36 PM
Oana Tonca (Tzuni) said…
Hey! Merci si sry pt ca am vorbit preeeea mult in tren... Mult prea mult. Am realizat ulterior si m-am simtit weird about it.
April 13, 2010 at 6:02 PM
Post a Comment

Popular posts from this blog

COMPUNERE: Primavara

A venit primavara. Pasarile calatoare se intorc din tarile calde (bronzate, relaxate si cu cadouri pentru cei dragi) , in stoluri cu forma de V care brazdeaza cerul senin (atunci cand nu e innorat) . Pajistile sunt acoperite cu un covor verde (plin de pamant si praf) , brodat ici-colo cu flori de diferite culori (limitate, pentru ca flori gri si negre, spre exemplu, nu prea se gasesc) . Primii care si-au scos sfiosi capul prin stratul de zapada au fost ghioceii, vestitorii primaverii. Pomii s-au imbracat in haine de sarbatoare (costume populare pastrate la naftalina prin cine stie ce muzeu al taranului roman) . Crengile sunt pline de flori din care, la vara, vor creste fructe pe care (in mod logic, temporal si cursiv) taranii le vor culege voiosi (sau, ma rog, in functie de starea lor din ziua respectiva. Atata le trebuie sa se scoale cu fatza la cearsaf sa-mi strice mie compunerea!!!) Ce, nu va aduceti aminte de compunerile cu anotimpuri? Doar azi e prima zi de primavara, nu?
Read more

...

Dincolo de plictiseala, de timp, de idei fara sens care ma bantuie aiurea, de imagini care ma ating cand vreau sa ma feresc de ele, de lucruri pe care nu vreau sa le inteleg, de cuvinte pe care ma prefac ca nu le aud si multe alte obstacole care ma impiedica uneori sa ma ascund deep down inside, am chef de ceva. Vreau sa ma inchid in camera mea si in mine, sa dau aerul conditionat la... 10 grade (sau 8), sa ma imbrac cu un pulover si sa imi fac o cana cu vin fiert. All the rest is irony...
Read more

Despre moarte si cei care o tin in viata

In majoritatea spitalelor e un miros apasator de boala... La Institutul Oncologic Fundeni mirosul e altfel. Parca in aer plutesc ultimele secunde. Miroase greu a moarte. Oameni stravezii care se plimba incet pe langa tine, pe care daca intinzi mana sa ii atingi ai impresia ca o sa treci prin ei, ca prin niste fantome. Vorbesc in soapta, nu schiteaza niciun gest. E liniste, mult prea cald. In fundal se aude un radio... Romania Actualitati cred. Peretii, targile, scaunele cu rotile, lifturile, mesele seci din bufet. Toate dor. Toate striga a resemnare. Poate niciodata nu am regretat mai mult ca azi ca nu m-am facut medic. Asistente reci, infirmiere cu fetze innegrite parca de atmosfera din jur. Doctori prea grabiti, prea importanti ca sa-ti dea atentie. O femeie isi taraste corpul spre sala de mese. A avut cancer la sanul drept. I l-au extirpat. Acum are cancer la ficat. O fata de vreo douazeci de ani e dusa intr-un scaun cu rotile spre sala de radioterapie. O femeie isi varsa amarul la ...
Read more