Era fierbinte pe masa din bucătărie, în faţa ochilor lui plictisiţi
Devenise oarecum dependent de ea. Iniţial, avea chef de ea o dată pe săptămână, sâmbăta. Uneori duminica. Îi plăcea aşa cum era ea, pufoasă şi fierbinte. O atingea încet cu degetele, închidea ochii şi îi simţea mirosul intrându-i parcă direct în vene.
Apoi o gusta încet, bucată cu bucată, până când nu lăsa nici măcar o bucăţică neacoperită. La final stătea satisfăcut pe scaunul din bucătărie şi trăgea încet dintr-o ţigară de foi. Eventual bea şi o bere rece, sau poate un pahar de sprite.
După câteva luni de întâlniri de weekend a început să o cheme la el aproape zilnic. Uneori avea chef de ea şi de două ori pe zi şi-şi satisfăcea poftele cu o intensitate de invidiat. O savura aproape halucinant... halucinat.
După un an şi jumătate în care a întors-o pe toate părţile, îi învăţase fiecare culoare, senzaţie, miros, gust... s-a plictisit. Brusc, într-o după-amiază în timp ce o aşezase pe masa din bucătărie şi ea stătea, fierbinte şi cuminte ca el să o cuprindă cu mâinile şi să o dea gata... a lăsat-o acolo. S-a dus spre frigider, a deschis plictisit uşa, a luat două ouă, nişte caşcaval, două fire de verdeaţă şi câteva felii de salam şi şi-a făcut o omletă. A mâncat-o satisfăcut fără ca pe ea să o bage în seamă. A stat multe ore, acolo, pe masa din bucătărie până când spre miezul nopţii, pe întuneric, fratele lui care iniţial mersese să ia un pahar cu apă, s-a bucurat de ea aşa cum el nu fusese niciodată în stare. Poate doar la început, în primele luni.
Ma gandesc ca in engleza povestea asta nu ar mai fi sunat la fel, pentru ca pizza ar fi fost "it", nu "she". Nici macar "he".
Apoi o gusta încet, bucată cu bucată, până când nu lăsa nici măcar o bucăţică neacoperită. La final stătea satisfăcut pe scaunul din bucătărie şi trăgea încet dintr-o ţigară de foi. Eventual bea şi o bere rece, sau poate un pahar de sprite.
După câteva luni de întâlniri de weekend a început să o cheme la el aproape zilnic. Uneori avea chef de ea şi de două ori pe zi şi-şi satisfăcea poftele cu o intensitate de invidiat. O savura aproape halucinant... halucinat.
După un an şi jumătate în care a întors-o pe toate părţile, îi învăţase fiecare culoare, senzaţie, miros, gust... s-a plictisit. Brusc, într-o după-amiază în timp ce o aşezase pe masa din bucătărie şi ea stătea, fierbinte şi cuminte ca el să o cuprindă cu mâinile şi să o dea gata... a lăsat-o acolo. S-a dus spre frigider, a deschis plictisit uşa, a luat două ouă, nişte caşcaval, două fire de verdeaţă şi câteva felii de salam şi şi-a făcut o omletă. A mâncat-o satisfăcut fără ca pe ea să o bage în seamă. A stat multe ore, acolo, pe masa din bucătărie până când spre miezul nopţii, pe întuneric, fratele lui care iniţial mersese să ia un pahar cu apă, s-a bucurat de ea aşa cum el nu fusese niciodată în stare. Poate doar la început, în primele luni.
Ma gandesc ca in engleza povestea asta nu ar mai fi sunat la fel, pentru ca pizza ar fi fost "it", nu "she". Nici macar "he".
Comments