Pierdut voce. Gasitorului ofer recompensa... sau nu
Well, la intrebarile alea stupide gen: daca ar trebuie sa renunti la un simt or something ce ar fi?, raspundeam mereu: as renunta la voce.
Acum, de ieri de pe la pranz, vocea mea a inceput sa se retraga incet, pana cand a disparut complet si sper ca remediabil. Dupa cum credeam, nu e rau. Ba poate fi chiar interesant ca te simti mai tu cu tine si al tau, oarecum separat de lumea de afara.
Enervant e faptul că nu poti sa ceri si tu ceva... cum ar fi un pachet de servetele, pe care l-am cerut prin semne asa super penibil vanzatoarei care-mi zice: "Ai vazut lupul?" - cica asa se spune ca daca iti dispare vocea inseamna ca ai vazut lupul si te-ai speriat. In fine.
Dupa cum era de steptat, daca 10 de zile pe an ma intreaba cineva cum se ajunge nu stiu unde, azi a fost una dintre ele, cand la metrou o saraca domnisoara m-a tot strigat si a mers vreo 2-3 pasi dupa mine rugandu-ma sa ii spun cum ajunge la universitate. M-am prefacut ca nu o aud, ca nu inteleg limba asta pe care o vorbea ea - romana, of course - si pana la urma s-a lasat pagubasa.
Mai mult, la dentist in sala de asteptare, o doamna ma intreaba - dupa ce a aflat ca nu am voce - unde lucrez. Ii zic "in presa" si era exact raspunsul asteptat, de parca ar fi stiut. Incepe sa-mi spuna de nu stiu ce tratamente face sotul ei si ca ar vrea sa se faca un material despre asta. Ce sa-i spui, cum sa vorbesti? I-am dat o carte de vizita si apoi a inceput iar cu sfaturi si cu idei si sa fac gargara cu ulei de masline, si cum e dentistul si daca merg de mult timp la el si cati ani are si plm!!! si intr-un final am plecat cam brusc asa, pentru ca femeia mai avea chef de discutii.
Cel mai aiurea e faptul ca nu mai pot sa vorbesc cu mine cu voce tare. Si in gand e mai aiurea asa, mai... impersonal, nu stiu cum :)) Dar o sa-mi revina vocea... or not si atunci o sa spun tot ce am de zis... sau nu.
Acum, de ieri de pe la pranz, vocea mea a inceput sa se retraga incet, pana cand a disparut complet si sper ca remediabil. Dupa cum credeam, nu e rau. Ba poate fi chiar interesant ca te simti mai tu cu tine si al tau, oarecum separat de lumea de afara.
Enervant e faptul că nu poti sa ceri si tu ceva... cum ar fi un pachet de servetele, pe care l-am cerut prin semne asa super penibil vanzatoarei care-mi zice: "Ai vazut lupul?" - cica asa se spune ca daca iti dispare vocea inseamna ca ai vazut lupul si te-ai speriat. In fine.
Dupa cum era de steptat, daca 10 de zile pe an ma intreaba cineva cum se ajunge nu stiu unde, azi a fost una dintre ele, cand la metrou o saraca domnisoara m-a tot strigat si a mers vreo 2-3 pasi dupa mine rugandu-ma sa ii spun cum ajunge la universitate. M-am prefacut ca nu o aud, ca nu inteleg limba asta pe care o vorbea ea - romana, of course - si pana la urma s-a lasat pagubasa.
Mai mult, la dentist in sala de asteptare, o doamna ma intreaba - dupa ce a aflat ca nu am voce - unde lucrez. Ii zic "in presa" si era exact raspunsul asteptat, de parca ar fi stiut. Incepe sa-mi spuna de nu stiu ce tratamente face sotul ei si ca ar vrea sa se faca un material despre asta. Ce sa-i spui, cum sa vorbesti? I-am dat o carte de vizita si apoi a inceput iar cu sfaturi si cu idei si sa fac gargara cu ulei de masline, si cum e dentistul si daca merg de mult timp la el si cati ani are si plm!!! si intr-un final am plecat cam brusc asa, pentru ca femeia mai avea chef de discutii.
Cel mai aiurea e faptul ca nu mai pot sa vorbesc cu mine cu voce tare. Si in gand e mai aiurea asa, mai... impersonal, nu stiu cum :)) Dar o sa-mi revina vocea... or not si atunci o sa spun tot ce am de zis... sau nu.
Comments