Where elephants go to die
Asa cum elefantii batrani, care simt ca o sa moara curand, spune-se ca isi cauta un loc unde se retrag sa moara, acolo fiind cimitirul elefantilor, asa mi se pare mie cartierul in care ne-am mutat.
E plin peste tot de femei insarcinate. Yayks, as putea spune, daca nu m-as afla si eu, de data asta, in aceeasi situatie. Ei bine, totusi se potriveste acelasi yayks.
Femei supraponderale, cu ditamai burtile, care se misca asa... cu incetinitorul, calcand, greoi, ba pe un picior, ba pe altul, caltinandu-se incet in timp ce aproape ca le curg sudorile - la 7 grade Celsius - in timp ce fac un pas. Si, asa, pas dupa pas, intr-un timp ce pare sa devina lipicios ca o guma mestecata de care tragi cu greu, reusesc sa ajunga undeva. Sa itnre pe o usa intr-o scara de bloc sau intr-un magazin si sa le pierzi urma. Cu greu. Ca te asturi privindu-le. (same here, I f*cking subscribe).
Deci, asa cum elefantii au cimitirul lor, aici cred ca fenmeile gravide vin sa-si duca pe ultima suta de metri sarcina. Si, culmea, raman aici si dupa, pentru can umarul lor nu este intrecut decat al celor care se plimba cu omuleti de diverse varste, in tot felul de carucioare burdusite cu jucarii, haine si, uneori, pungi pline cu cumparaturi.
Yey. Una e sa te obisnuiesti cu ideea ca ai reusit - din intamplare - sa creezi un om, dar sa vezi peste tot progeniturile altora... mai dificil. Va spun eu, chiar daca sunteti genul care te baga-n diabet cu dulcegariile, adica faceti parte din cei carora le plac copiii, tot nu ati rezista prea mult sa va treziti asa incercuiti de micuti si mamele lor. Sau, fie, bonele. Sau, fie, bunicile. Cert e ca sunt peste tot. Ne-au invadat iremediabil si o sa ne ingroape pe toti. Doar nah, sunt mai tineri... pacat ca trebuie sa isi duca existenta in vremurile astea de doi bani, fara nici un fel de farmec. Doar cu mall-uri, gadgeturi, mancaruri colorate si cu gusturi artificiale si mai stiu eu ce.
Si cum chiar nu mai stiu eu ce... aici o sa pun punct. 4now.
E plin peste tot de femei insarcinate. Yayks, as putea spune, daca nu m-as afla si eu, de data asta, in aceeasi situatie. Ei bine, totusi se potriveste acelasi yayks.
Femei supraponderale, cu ditamai burtile, care se misca asa... cu incetinitorul, calcand, greoi, ba pe un picior, ba pe altul, caltinandu-se incet in timp ce aproape ca le curg sudorile - la 7 grade Celsius - in timp ce fac un pas. Si, asa, pas dupa pas, intr-un timp ce pare sa devina lipicios ca o guma mestecata de care tragi cu greu, reusesc sa ajunga undeva. Sa itnre pe o usa intr-o scara de bloc sau intr-un magazin si sa le pierzi urma. Cu greu. Ca te asturi privindu-le. (same here, I f*cking subscribe).
Deci, asa cum elefantii au cimitirul lor, aici cred ca fenmeile gravide vin sa-si duca pe ultima suta de metri sarcina. Si, culmea, raman aici si dupa, pentru can umarul lor nu este intrecut decat al celor care se plimba cu omuleti de diverse varste, in tot felul de carucioare burdusite cu jucarii, haine si, uneori, pungi pline cu cumparaturi.
Yey. Una e sa te obisnuiesti cu ideea ca ai reusit - din intamplare - sa creezi un om, dar sa vezi peste tot progeniturile altora... mai dificil. Va spun eu, chiar daca sunteti genul care te baga-n diabet cu dulcegariile, adica faceti parte din cei carora le plac copiii, tot nu ati rezista prea mult sa va treziti asa incercuiti de micuti si mamele lor. Sau, fie, bonele. Sau, fie, bunicile. Cert e ca sunt peste tot. Ne-au invadat iremediabil si o sa ne ingroape pe toti. Doar nah, sunt mai tineri... pacat ca trebuie sa isi duca existenta in vremurile astea de doi bani, fara nici un fel de farmec. Doar cu mall-uri, gadgeturi, mancaruri colorate si cu gusturi artificiale si mai stiu eu ce.
Si cum chiar nu mai stiu eu ce... aici o sa pun punct. 4now.
Comments