Oana Dixit

Pentru cei care nu stiu sau nu-si dau seama, e Dolores de la Cranberries :). Ce-i mai fain e faptul ca in curand o sa scoata si un album. How nice is that? Enjoy!

Am ucis lumina, pare-se. Dupa ce am fost la inviere la o biserica noua care in interior nu are pictat decat altarul (si chiar e fain realizat) am primit sarcina de a pastra lumanarea aprinsa pana acasa... Nu de alta, dar celorlalti li se stinsesera si cica asa trb sa vii cu lumina de la biserica. In fine, zis si facut. Problema e ca eu, aeriana cum sunt, ajutata putin de vant am realizat la vreo 200 de metri de casa ca lumanarea era pe moarte... Si la cateva secunde dupa a si murit. Ironic, parca trebuia sa fie Invierea : D Ideea e alta. Stingerea lumanarii mele (care a rezistat vitejeste si s-a stins ultima) a devenit o adevarata tragedie si o dovada (inca una) a nepriceperii si pacatelor mele. Crazy wicked people! Dar a fost frumos si asa... liniste

- E indeajuns sa tragi o linie intr-o viata alba, ca o coala de hartie si-apoi sa continui, in orice directie. Intotdeauna se formeaza ceva. Si chiar daca tragi o linie si apoi te opresti or sa fie altii care or sa continue sau, pur si simplu, din cauza timpului sau a ploii sau a multor alte motive linia sa se intineze... sa inceapa "sa curga". Inertia e o chestie pur teoretica in acest sens, nu crezi? - Da. O linie. Depinde insa unde pui primul punct. Nimic nu poate fi rectificat. De acolo incepe tot. Trecutul nu e doar ieri sau acum un an. Trecutul incepe cu primul punct. - Da, asa e, insa tu te legi prea mult de trecut. Si poate-i vina mea pentru ca am zis de linie. Poate nu ar mai trebui sa zic nimic. Sunt oricum idei fara... fond. Prea multa filosofie. - Discutiile despre timp nu pot sa fie altfel, oricum. - Poate nu ar trebui sa fie deloc. Uite, azi ma uitam la diversi oameni si ma gandeam la timp si cum a trecut peste fiecare sau cum, unii imi inspira mila pentru ca pa...

Nu-mi place pentru ca se vad atat de putine stele pe cer... Imi place pt ca poti sa te pierzi. Sa fii tu si atat, un om din multime. Nu te cunoaste si recunoaste nimeni. Imi place pentru Cismigiu. Imi place pentru distantele imense pe care le poti parcurge pe jos. Imi place pentru ca-i departe de casa si nu-mi place, tot pt ca-i departe de casa. Nu-mi place pentru ca e plin de praf si cersetori. Imi place pentru ca iti poate demonstra teroia lui Pascal conform caruia omul e o trestie ganditoare. Si Bucurestiul te poate indoi si iti poti demonstra ca te ridici iar. Nu-mi place pentru ca imi aminteste de prea multe lucruri si in acelasi timp de prea putine. Imi place pentru ca iti da aripi si nu-mi place pentru ca te sufoca. Nu-mi place pentru ca nu o sa il pot numi vreodata "acasa". Imi place pentru cativa oameni pe care i-am cunoscut si nu-mi place pentru ca mi-a luat atatia oameni. Nu-mi place pentru autobuzele aglomerate si-mi place pentru multele magazinase de cartier, de ...

Mda, odata cu vantul... sau nu. Azi ma gandeam ca asa am uneori tendinta si tentatia sa ma arunc in diverse prapastii, just for the fun of it sau pentru ca if everyone does it why can't I? Bine insa, ca aproape de fiecare data s-au gasit diversi oameni care sa ma traga de manecutza si sa ma opreasca. Tare zapacita pot sa fiu uneori. Dar imi revin, din cand in cand... Si vine Pastele... Si sunt sigura ca iar o sa-mi amintesc de cum era Pastele (si multe alte sarbatori) acum multi ani si cum lumea se schimba, si lucrurile care contau nu mai conteaza, si cum tot ce e frumos moare sau dispare sau e lasat de o parte. Stii de ce mi-e mie dor? De noaptea de inviere cand mergeam la biserica si lumina pe care o luam insemna ceva. Si apoi mergeam acasa si ma uitam sub birou sa vad ce mi-a lasat iepurashul in cos. Si apoi mancam...si duminica dimineata cand ne trezeam luam "paste" (painea aia cu vin) si apoi ne spalam pe fata cu apa dintr-un lighean in care punea mama un ban de arg...