Posts

Ecce Homo

Nu exista happy ending . Sfarsiturile nu pot fi decat tragice, triste sau stupide. In rest sunt chestii oprite brusc intr-un moment al evolutiei lor. Sunt taiate, pentru ca trebuie sa se incadreze intr-un timp, intr-un scenariu, sau poate pentru ca ar ajunge sa plictiseasca daca ar continua. Pe de alta parte, nu exista nimic fara sfarsit. Nimic uman si palpabil. Insa, datorita happy ending-urilor de genul asta, oamenilor li se contureaza ideea unei fericiri aproape idilice, a unei perfectiuni pe care, in loc sa o atribuie unui anumit moment din viata, o atribuie unei intregi situatii. O extind, o transpun peste un sir de actiuni, ajungand sa aplatizeze, pana la urma, intreaga situatie. Devine, astfel, o chestie liniara si in acelasi timp falsa ajungand sa creeze niste idei total gresite, pe care oamenii le asimileaza si incearca sa le regaseasca in vietile lor. Procedand asa, ajung sa fie dezamagiti, pentru ca vor sa atinga ceva imposibil de atins de fapt. Niste situatii si stari iluzo...

Limping

Image
Realitatea se sparge, uneori, in bucati de meteorit, ca niste vise rasfirate pe bucati de noapte… bizare, fara inteles. Imagini care te fac sa tresari, fara sa-ti dai seama, sa deschizi ochii si sa cauti in jurul tau bucati de realitate, amestecate cu bucati de vis. Piesele unui puzzle imperfect. Care trebuie sa se incadreze , totusi, in aceeasi rama… ca un tablou cu geamul murdar in care fata ti se oglindeste aiurea… diform, in valuri. Atunci cand de realitate nu mai poti sa fugi in vis si de vis in realitate, traiesti un amalgam ciudat de impresii si imagini stravezii. Senzatii intr-atat de tari incat te doare respiratia si ai impresia ca fiecare gura de aer naste alte umbre. Tacere amestecata cu un vuiet care iti sparge timpanele. Nici frigul de afara nu mai poate sa inghete nimic. Pentru ca totul e intr-o suspensie moale, ca niste falduri de ceata intr-atat de groasa incat trebuie sa o dai cu mana la o parte si ti se lipeste de degete si de par… si de tine si te prinde in ea si-ti ...

Am implinit un an

Acum un an, dupa ce Eddie isi facuse blog si dadeam refresh de zeci de ori pe zi sa vad ce mai scria pe el am pus lenea in cui si am zis ca-mi fac si eu. Si, in mod oarecum potrivit momentului cand se intampla, in primul post am scris despre Dragostea dureaza 3 ani , piesa pe care o vazusem cu o seara inainte in Laptarie. Si asa a trecut un an, fara piese de teatru, fara dragoste care sa dureze nici macar simbolic 3 ani (care, asa cum ziceam intr-un comment, fiecare cu 3 anii lui, care pot sa fie o luna, zece, 5 ani sau poate chiar o viata intreaga). Doar cu tot felul de idei aruncate pe blog, de care am impresia ca m-am atasat si de care mi-e dor cand nu am net si pe care incerc sa nu-l neglijez, cum acelasi Eddie spunea, ca daca imi fac blog sa postez pe el. Cu care - cu blogul adik - , practic, am o relatie frumoasa si interesanta asa cum, din pacate, nu prea poti sa ai cu oamenii. Drept urmare, asa... la aniversare, am pus un player nou si frumos care se mai blocheaza din cand in c...

Bitch. As in female dog

Image
Nenea asta si cu don'soara de langa el, adepti ai unui stil gotic (din pacate par a fi genul ' oameni distrusi' ) s-au lovit de o micutza problema cand au vrut sa mearga cu autobuzul. Cica soferul, vazandu-l pe individ tinand-o pe prietena lui in lesa le-a zis scurt ca el nu accepta caini in autobuz. He-he-he! Mi-a placut raspunsul.

Mi-e asa dor de dragutzii astia...

Image

Nisip si geanta mamei

Intotdeauna am avut o fascinatie pentru pietre... Pentru ca sunt permanente. Pentru ca se schimba si se termina dar niciodata complet, niciodata de tot. Pentru ca raman, chiar daca nu sunt mereu acolo. Pentru ca sunt mai aproape de cer decat orice si mai adanc in pamant, si mai in mare si mai pe uscat. Pentru ca intr-o zi un copil de sapte ani, pe nume Robert, mi-a spus ca vrea sa aiba un munte si-a adunat nisip in palme, dupa care l-a pus in geanta mamei lui. Peste vreo doua zile m-am intalnit cu el in parcul de distractii si avea in mana o sticla de Tutti Frutti de grepfrut rosu in care pusese firele de nisip. Si cand maica-sa i-a cumparat vata de zahar i-a spus ca vrea doua. Una pentru el si cealalta pentru muntii lui. Mama lui l-a privit rece, l-a tras de mana si-a zis ca-i tarziu si ca trebuie sa plece sa doarma ca daca nu se trezeste la 7 sa mearga la masa si apoi pe plaja se face tarziu si apare soarele ala rau care-l arde si nu o sa se bronzeze, o sa ramana alb ca un copil boln...

Linii hasurate moale, pe o foaie de hartie

Hasurat. Probabil cu un creion cu mina B3. Si apoi intinat putin cu degetul. O incercare de privire tulbure... pierduta. Cum sa reusesti sa transmiti toamna printr-o privire? Dincolo de frunze, de stoluri colturoase si alfabetice de pasari migratoare, de carute cu mers lent si scartait umplute cu varf cu fire dezordonate de fan... Dincolo de vacanta, de oameni lesinati pe strada sub atingerea neobosita a soarelui, de... Asa ca hasurez incet, o privire... o idee de mimica, de stare ce ar trebui sa izvorasca dintr-un iris gri, de pe o foaie. Diferenta trista dintre un aparat foto si un creion B3 e faptul ca un aparat foto nu are cum sa surprinda toamna atunci cand la meteo se anunta primavara. Si nici nu poate sa creeze priviri tomnatice in ochii inundati de irizari de fericire. Mana din spatele aparatului face click. Si, bineinteles, la comanda, persoana din fata obiectivului poate sa ia o anumita postura... sau sa-si intunece privirea, sa zambeasca sau sa priveasca direct in obiectiv. ...