Oana Dixit

Scrisorile mi se par cele mai directe. Mai directe decat o conversatie intre patru ochi. Poate pentru ca in combinatie cu hartia tusul, cerneala sau pasta pixului formeaza un fel de stare de spirit. Sau poate mi se pare mie. Acum, stand aici, departe de orice tehnologie si idei, e oricum singura optiune de a comunica. Desi incep sa cred ca oamenii, prinsi in iuresul atator mijloace de comunicare, au uitat totusi, ce inseamna exprimarea unui fapt in sine, a se pune pe ei in semne sau pur si simplu ravasirea ideilor pentru a le gasi vreun sens. Dar iarasi m-am pierdut printre cuvinte si nu ti-am spus nimic. Nu ti-am spus ca aici e frig si departarea se simte aproape pentru ca mi s-a cuibarit in suflet, care-mi era oricum gol. Mai stii cand iti spuneam ca-ti pot da drumul usor (ceea ce s-a si intamplat, pana la urma) pentru ca timpul m-a invatat sa spun "NU" si sa merg mai departe, trecand peste ideile, gandurile si sentimentele care dor? Ei, in urma lor, ramane totusi un loc go...

Am fost in Club A dupa ce nu mai trecusem pe-acolo de vreo 5 ani… si 2 saptamani. In fine. Aglomeratie. De fapt lipsa de aer daca e sa-i spunem chiar pe nume. In schimb preturile sunt comparabile cu cele dintr-un orasel mai mic dintr-un local curatel (ceea ce nu se poate spune despre Club A). Si acum, muzica. O melodie de la o formatie din Rep. Moldova (foarte cunoscuta dar nu de mine. cu accentul ala ma zgarie pe creier), apoi una cantana de un ungur – Zoltan Andras de la Sarmalele Reci (foarte de treaba Zoltan, m-am intalnit cu el la un suc pt un interviu acum vreo doi ani), apoi un fel de house urmat de melodia aia de cenaclu cu soricelul ascuns sub pat or whatever (mititel cat un cercel/sta ascuns un soricel). In fine. Yayks. Oameni de toate felurile care dansau in toate felurile. Eu nu dansez. Nu stiu si nu imi place. Cand chiar am chef trec peste faptul ca nu stiu. In schimb, daca ar fi sa caut intr-un club oameni care chiar sa stie… well, am o problema. Majoritatea dau din maini...

Oamenii importanti (foarte importanti incat sunt pierduti undeva prin istorie de nu-si mai amintesc de ei decat alti oameni importanti, dar mai putin importanti decat oamenii importanti) au o privire ciudata, adanca, de parca tot ce-au perceput li s-a infipt in irisi si-au lasat gauri imense, pe masura intelepciunii lor. Parca privirile nu le mai fac parte din fiinta. Nu stiu de ce mi-a venit in minte chestia asta acum. Nici nu conteaza de altfel. Mi-au venit in minte istorii si cei care le-au creat... Ma gandeam la perfectiune si faptul ca nici macar ei nu au reusit sa o atinga. Dar au fost pe-aproape, au inconjurat-o. Poate au depasit-o, de fapt, fara sa o atinga, fara sa-i ajunga in esenta reusind astfel sa se piarda in ea si sa ajunga la o autosuficienta.

Scria Eddie pe site-ul lui ca, spre deosebire de Craciun, Pastele e plin de lumina si din cauza asta ii place. Sincer, si mie imi place Pastele mai mult. Parca, spre deosebire de Craciun, se mai pastreaza unele traditii. Oamenii merg sa ia lumina, chiar daca totul devine o chestie trivializata si de mahala. Oamenii ciocnesc oua rosii si iau ”pasti” (da, da, bucatelele alea de paine inmuiate in vin). Sunt anumite obiceiuri de care nu prea ai cum sa scapi, chiar daca vrei si, cu toate ca le practici probabil inconstient si fara a crede in ele, simplul fapt ca exista si au loc, e un sentiment cald. Sau asa mi se pare mie. Si-au mai fost si nu mai sunt, asa cum ziceam si anul trecut . Dar, totusi, Pastele e inca viu, chiar daca putin. Doar e despre Inviere... poate din cauza asta.

Asa ca papusile alea rusesti din lemn. O tipa isi ia un job, isi face relatii, iese la o cafea si brusc deschide discutia: “Am o verisoara care aduce haine si bijuterii din Italia (uneori obiectele provin din Germania). Ati vrea sa le aduc sa le vedeti? Uite, tricoul asta de pe mine e de acolo.” Nu stiu cum si de ce, chiar daca preturile nu sunt mici, hainele nu sunt super wow si parca nici dorinta de cumparare nu e arzatoare, colegele dau buluc la plasele cu haine/bijuterii/incaltaminte si cumpara una-alta. Ca sa fie, pentru ca sunt aduse de nu stiu unde sau pentru ca sa dea bine in ochii colegei. Rareori pentru ca au nevoie sau chiar le plac item-urile pe care pun mana. E o chestie psihologica ciudata. Si mi s-a intamplat si mie ceva ciudat. Dupa cum am mai zis I HATE SHOPPING! E enervant si plictisitor, mai ales daca nu ai ceva anume de luat (pe care, preferabil sa stii unde sa-l gasesti sau sa-l gasesti in primul magazin in care intrii). Partea ciudata e ca la parteru...

Uneori trebuie sa pleci, sa afisezi spatele si sa pari rau, ignorant... Cateodata cand te indrepti (sau crezi ca te indrepti) spre o lumina (hai sa nu-i zicem soare) mare, umbra ti se lungeste diforma si pierduta in urma ta incat ajunge sa-i arunce, pe cei pe care-i lasi in spate, in frig si intuneric. Tot privind inapoi pentru ca ti-e frica sa-i pierzi din ochi, ajungi sa te obisnuiesti si tu cu griul umbrei tale, astfel incat atunci cand te uiti iar inainte, lumina spre care-ti porti pasii te inunda si te orbeste incat ai impresia ca de fapt, te indrepti spre intuneric. Vid si gol. Ideal ar fi sa privesti inainte in ideea ca, daca umbra ta ii deranjeaza in orice fel, oamenii pe care-i lasi in urma, au un dram de vointa si ratiune incat sa se adune si sa se retraga din calea ce ti se pierde in spate.

Ma rog, nu ucid. Dar nici nu mai... nasc. In fine, e vorba despre un studiu, iar materialul dintr-o momentana lene l-am luat de pe A3 sa-l lecturatzi. "Telenovelele au o influenţă directă asupra natalităţii. Nu este nici o glumă, ci concluzia unui studiu foarte serios, publicat la Londra. Potrivit cercetătorilor, numeroasele telenovele difuzate în Brazilia au avut un efect „măsurabil” asupra scăderii natalităţii în ţară, în ultimele patru decenii. Modelul familiilor cu puţini copii, promovat de aceste seriale, a fost preluat şi în realitate.Astfel, numărul mediu al copiilor din familiile braziliene a scăzut de la 6,3 la 2,3. Un alt efect „frapant” este, potrivit autorilor, influenţa telenovelelor asupra numelor date nou-născuţilor, fenomen întâlnit nu doar în Brazilia."