Oana Dixit

La culcare, Rares asculta o poveste. Si apoi cere "încă dată” și ”încă dată”. Și ca ”încă dată” să nu fie de prea multe ori, poveștile clasice au devenit adevarate romane cu tot felul de personaje noi. Și, pe langa asta, uneori sunt interactive. Cel mai des asculta Scufița Roșie. Ei bine, povestea incepe cam asa A fost odată, ca niciodată, că dacă nu ar fi fost nu s-ar fi povestit. A fost o fetiță care avea... R - O fiță Așa.. o scufiță. Și ce culoare avea scufița? R - Roșe O scufiță roșie. Și din cauza asta o chema... R - Fița Roșe Bun. Și povestea continuă cu mama care-i dă coș cu merinde și medicamente pentru bunicuță, cu lupul care o convinge pe Scufiță să culeagă flori pentru bunică și ciuperci ca să facă o ciulama si multe altele despre care nu ați auzit, pentru că nu s-a povestit. In fine. Scufița Roșie de azi a decurs cam așa:   A fost odată, ca niciodată, că dacă nu ar fi fost nu s-ar fi povestit. A fost o fetiță care avea... R - Ouă Cum să aibă ouă? Avea ...

Aveam trei ani si 8 luni. Era ultimul Craciun inainte sa ne mutam la bloc. Il asteptam langa brad sa ii spun poeziile si sa imi dea, desigur, cadourile. La un moment dat intra pe usa. M-am rusinat toata (probabil imi frecam mainile de emotii). L-am privit din cap pana in picioare si... si... si...in picioare... ce sa vezi? Mos Craciun cu barba alba (din vata) purta pantofii lui tata. I-am spus poeziile, am primit cadourile, Mosul a plecat (sa se schimbe si sa se intoarca sub forma de tata) si eu i-am zis mamei ca Mosul are "pantofii lui tati si ca eu cred ca e tati". S-a intors tata, m-am uitat iar la pantofii lui si da, aia erau. Putin cam panicati si prinsi pe nepregatite, nu stiu daca au zis ceva sau ce au facut. Nu retin nici un detaliu semnificativ. Doar ca au povestit apoi, din cand in cand, ani la rand, cum am descoperit eu cine era Mos Craciun. Si anul urmator, Mosul a venit iar. Si i-am spus poezii si mi-a dat cadouri. Si an la rand la fel. Ba mai mult, aparu...

Se schimbă ora sâmbătă. Da, sâmbăta asta, deși eu credeam că e vorba despre ultima sâmbătă din octombrie și atunci ar fi fost sâmbăta viitoare. Dar nu, trecem la ora de iarnă acum, în noaptea de sâmbătă spre duminică, 24 spre 25 octombrie. Buuun. 4 devine 3. Trecerea la ora de iarnă e privită cu bucurie pentru că ”ne trezim mai târziu”. Ok, așa-i, dormi cu o oră în plus duminică, iar luni, în loc să te trezești la 7, te trezești tot la... 7, doar că ar fi fost 8 și organismul tău, încă neobinșuit cu ora de iarnă te păcălește că dormi mai mult și ești mai odihnit (deși, probabil, te-ai culcat tot la 1 noaptea, deci ai dormit tot 6 ore). In fine. Nu despre schimbarea orei voiam sa vorbesc. Scria Alina pe site-ul ei, fricidemamici.ro despre lucruri pe care nu le mai poate face acum, după ce are copil, așa cum le făcea înainte. Practic, despre lipsa timpului sau, fie, jonglarea cu timpul astfel încât să reușească să le facă pe toate. http://www.fimfiction.net/story/224777/tomorrow-ne...

Am fost la meci. La România - Finlanda. Pe stadion. Nu mai văzusem nici un meci direct de pe stadion. Who am I kidding? Nu mai văzusem nici un meci în nici un fel. Nici măcar ascultat la radio. Dar ideea e alta. Fie, ideile sunt altele: 1 - de ce trebuie să te lase rece faptul că România pierde. Ba mai mult, de ce nu are sens să ai nici cea mai mică speranță că va câștiga 2 - ce modificări aș face eu în regulamentul fotbalului de pretutindnei Să le luăm pe rând. Radu Malcovici era un băiețel șmecher. Bunicii lui din partea mamei fuseseră amândoi medici renumiți. Bunicul, un chirug genial care reușise, acum zeci de ani, să facă prima operație de atașare a unui dispozitiv complicat unui adolescent care-și pierduse brațul drept într-un accident. A vuit prea internațională atunci. Lumea îl saluta pe stradă, devenise un erou național. Bunica lui, genială și ea, chiar dacă nu așa cum era bunicul, scrisese tratate peste tratate despre bolile autoimune. Cunoscută, apreciată. Bunicii din...

I know! Nebunie curata. Nu intelegi nimic. Nici o doamna participanta la concursul organizat de revista femeia nu a inteles. Nici eu si B., cand Rares se umpluse de ”coșuri”  Sa le luam pe rand. Zilele trecute o femeie suna la redactie. Mai exact, a fost redirectionata de la receptie la mine. Asa se intampla de obicei cand oamenii care suna spun orice. Sunt redirectionati la online, chit ca articolul e din print (evident, urcat si pe online), cand vor sa dea un anunt, sa fie sers un anunt, sa faca un deal de advertising pe site (ceea ce tine de vanzari, nu de online per se) s.a.m.d. Deci, sunase o femeie. Dialogul a fost cam asa:  Oana - Buna ziua! Femeie - Buna ziua. Am participat la un concurs la revista ”Femeia” si... Oana - Stiti ca ati sunat la Libertatea? Femeie - Da. Nu pot sa intru pe site la revista ”Femeia”, la concurs. Nu mi se incarca si cautam un numar de telefon de la revista ”Femeia” si am gasit numarul dvs. Oana - Da, stiti, revista ”Femeia” nu e...

Dacă vă păream dubioasă, aflați că fac parte din Mossad. Sau, fie, știați deja. Nu, nu că fac parte din Mossad, știați deja [dacă nu ați uitat cumva:) ] că Vadim, the deceased, mi-a spus că... (să nu repetăm obsesiv cuvântul, zic, ca să nu fie prea SEO în direcâia respectivă). Anyhow, acum vreo 8 ani am vrut să scriu chestia asta pe blog. Nu am scris-o, pentru că oricum scrisese Vadim despre mine. într-una dintre publicațiile lui, că eram schiloada aia care l-a urmărit pe litoral și care a scris că vine cu băutura de acasă la restaurant. Pentru că venise, dar nah, informația era deranjantă. Și prin cine știe ce absurd al situației, nu voiam să mai scris, again, despre mine. Dar v-am zis atunci, prin viu grai, iar acum că a murit, să fie și în scris. So, aflată pe litoral în delegație eram la un restaurant de fițe - probabil singura zi în care nu am murit de foame, pentru că am mâncat mai mult decât îmi permitea diurna. Adică în ziua aia chiar am mâncat. Niște icre...

Intr-o lume atat de rea si urata, pentru ce sa mai ai copii? Intrebarea asta se repeta si se repeta in mintile parintilor din ziua de azi incat ai impresia ca traim intr-un fel de iad coborat pe pamant. Si da, asa-i. Traim intr-un iad si intr-un rai continuu. Traim intr-o realitate asa cum e ea. Imperfecta. Daca ar fi perfecta ar suna ceasul dimineata si ne-am trezi buimaci. WAKE UP! Viata nu e perfecta. Lumea si oamenii in general, nu sunt perfecti. Nu e putin penibil sa ne plangem de toate lipsurile si de toate rautatile de parca, pana in momentul asta, cand ne luptam noi cu viata si o luam in piept cu mai mult sau mai putin curaj, totul ar fi fost perfect? Ca sunt boli si razboaie si preturi mari si ploua prea mult si e frig si e canicula si programa scolara e bizara si e aglomeratie in trafic si... Si acum ceva amar de vreme oamenii mureau de holera, si evreii erau inchisi in lagare, si in comunism aveam atatea lipsuri, si tatii mureau prin razboaie, si femeile mureau la na...